La sediul Protopopiatului Bârlad a avut loc ieri, 21 iunie,
cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor,
şedinţa lunară cu preoţii. Tema întrunirii, 'Fiinţa umană
- între drepturi şi responsabilităţi', a fost prezentată
de pr. Costică Hrestic de la Parohia 'Sfântul Mina' II din
Bârlad, informează „Ziarul Lumina”, Ediţia de Moldova.
Expunerea temei a fost precedată de vizionarea unui filmuleţ
despre fiinţa umană şi provocările lumii de azi. După cum
a relatat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad,
tema a scos în evidenţă faptul că libertatea şi responsabilitatea
omului derivă din iubirea şi atotputernicia lui Dumnezeu.
„Sfinţii Părinţi, trăitori şi împlinitori ai libertăţii
date de Dumnezeu, au aşezat în paginile scrierilor lor sfaturi
şi îndemnuri veşnic valabile şi uşor de înţeles. Astfel,
Sfântul Ioan Damaschin spune: 'Omul este cauza propriilor
fapte, fiind înzestrat cu liber arbitru, devenind şi responsabil
de acele fapte', iar Sfântul Grigorie Palama precizează:
'Numele de om nu se aplică sufletului sau trupului în mod
separat, ci la amândouă, căci împreună au fost create după
chipul lui Dumnezeu'. Dacă trupul cere mai multă libertate,
sufletul este elementul care ne responsabilizează şi face
ca 'judecătorul faptelor noastre rele, conştiinţa, să lucreze
prin mustrare'. Omul este creat liber, fie alege să practice
virtuţile care-l duce la asemănarea cu Dumnezeu, fie pornirile
păcătoase care-l îndepărtează de Dumnezeu. Or, rolul păstorului
de suflete este de a responsabiliza pe păstoriţii săi faţă
de sufletul nemuritor şi de trupul uman care trebuie să
devină încă din viaţa aceasta templu al Duhului Sfânt',
a rezumat pr. protopop Vasile Lăiu.