Cu binecuvântarea Presfințitului Părinte Episcop Ignatie, profesorii Seminarului Teologic Ortodox ,,Sf. Ioan Gură de Aur” din Huși au organizat, în perioada 20-23 iulie 2023, la Mănăstirea Moreni, o tabără de vară, ultima activitate din cadrul Proiectului Educațional Județean „Înnoire prin credință”, derulat pe parcursul întregului an școlar.
Obiectivele taberei au urmărit dezvoltarea personalității moral-spirituale a elevilor, dezvoltarea abilităților de comunicare și socializare, precum și dezvoltarea creativității, prin activitățile non-formale desfășurate.
În cadrul atelierelor la care au participat, elevii au deprins confecționarea semnelor de carte prin tehnica țesutului și cea a broderiei în cruciulițe, dezvoltându-și abilitățile de lucru și creativitatea. Pe lângă atelierele de creativitate, cunoaștere și descoperire realizate, aceștia s-au implicat activ și în programul liturgic, participând la Sfânta Liturghie, în biserica veche a mănăstirii.
„Una dintre cele mai îndrăgite activități ale taberei a fost drumeția spre Schitul Țiclăoani, aflat în apropierea mănăstirii. Aici, părintele protosinghel Meletie le-a prezentat tinerilor istoricul schitului.
De asemenea, elevii au participat, cu deosebit interes, la un atelier în care au primit informații despre acordarea primului ajutor. Acest atelier a fost realizat în colaborare cu Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor.
În organizarea taberei de vară de anul acesta, profesorilor Țacu Liliana, Bogdan Ciprian, Oprea Nicoleta, Spătaru Adriana și Ieremiea Elisabeta din cadrul Seminarului Teologic Ortodox ,,Sf. Ioan Gură de Aur” din Huși li s-a alăturat și părintele protosinghel Meletie Mercaș, duhovnicul Mănăstirii Moreni, împreună cu întreaga obște monahală. Mulțumim domnului inginer Ioan Ciomaga, S.C. Viacons Rutier S.R.L., precum și doamnei Enache Florina, S.C. Enache Morărit S.R.L., pentru sprijinul oferit” a precizat părintele Petru Oprea, directorul Seminarului Teologic Ortodox ,,Sf. Ioan Gură de Aur” din Huși.