Agheasma mare se săvârşeşte la Bobotează, în amintirea
botezării Domnului de către Ioan în Iordan. Ea se săvârşeşte
atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care
preoţii botează apoi casele, dar şi în însăşi ziua Bobotezei,
când se sfinţeşte agheasma pe care credincioşii o iau pe
la casele lor, pentru tot anul.

Se spune Agheasmă mare, pentru că apa de la Bobotează
are o putere deosebită, fiind sfinţită printr-o dublă epicleză,
iar sfinţirea are loc în însăşi ziua în care Domnul nostru
Iisus Hristos a sfinţit apele, prin botezul Său în apa Iordanului.
De aceea, şi slujba Agheasmei mari este mai dezvoltată şi
mai solemnă ca la Agheasma mică, iar cântările şi rugăciunile
din cursul ei pomenesc şi proslăvesc îndeosebi Botezul Domnului
în apele Iordanului.

În ziua ajunului Bobotezei, sfinţirea apei, se face de
obicei chiar în biserică (în pronaos), dimineaţa, după Utrenie,
cu mai puţină solemnitate, fiindcă, după unii, ea aminteşte
atunci de botezul cu care boteza Sfântul Ioan Botezătorul
în pustiul Iordanului; în ziua Bobotezei, ea se face după
Liturghie, în biserică sau în faţa bisericii, şi aminteşte
de însuşi botezul Mântuitorului în apele Iordanului; de
aceea se face de obicei în chip mai solemn, prin ieşirea
afară din biserică.

În cadrul acestei slujbe speciale de sfinţire a apei se
citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap.
XXV, 1-10; LV, 1-13 şi XII, 3-6), după care urmează Apostolul
(din I Cor. X, 1-4) şi Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), în
care se istoriseşte pe scurt evenimentul botezului Domnului.
După ectenia mare începe o mare şi frumoasă rugăciune de
sfinţire a apei, adresată Sfintei Treimi: („Treime mai presus
de fire…”) şi compusă de Sfântul Sofronie al Ierusalimului.
Cuvintele: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile
Tale…” le rosteşte preotul de trei ori la rând, cu glas
mai puternic ca de obicei.

La finalul slujbei preotul slujitor afundă de trei ori crucea
şi busuiocul în apă cântând troparul Praznicului. „În Iordan
botezându-Te Tu Doamne …”

Efectele Agheasmei mari asupra credincioşilor care sunt
de faţă sau care se vor stropi şi vor gusta din ea le arată
însăşi rânduiala slujbei, îndeosebi textul ecteniei şi al
rugăciunii de sfinţire (după epicleză), unde preotul se
roagă: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului.
Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie,
dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire,
îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere
îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa
să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre
vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot
folosul de trebuinţă…”.

De aceea, Agheasma mare se păstrează nestricată vreme îndelungată,
rămânând tot aşa de proaspătă, de curată şi de bună la gust,
ca şi atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care
îl remarcă, din vechime, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti.

În casele credincioşilor, agheasma se păstrează la loc
de cinste, în vase (sticle) curate, în care se pune de obicei
un fir de busuioc. Credincioşii gustă dintr-însa pe nemâncate,
zilnic, până la odovania praznicului (13 ianuarie), dar
şi în tot restul anului.

(Liturgica specială, Pr. Ene Branişte)