Examenul de Capacitate preoțească, sesiunea de primăvară, va avea loc în data de 12.03.2026. Examenul este organizat de Centrul Eparhial, conform Metodologiei pentru obținerea gradelor profesionale în preoție, aprobată prin Hotărârea Sfântului Sinod nr. 5121/2023, la sediul Protopopiatului Huși, str. 1 Decembrie, nr. 1, Huși, după următorul program:
09.00 - 12.00 – proba scrisă
13.00 – proba orală
Dosarele de înscriere vor conține:
- dosar cu șină pentru biblioraft;
- cerere de înscriere (adresată Chiriarhului);
- copii după actele de studiu (Foaia matricolă şi Diploma (adeverința) de Licenţă);
- Curriculum vitae;
- Copii după: certificat de naștere; certificat de botez; carte de identitate; certificat de căsătorie; binecuvântarea chiriarhului pentru căsătorie; certificat de cununie religioasă;
- recomandarea duhovnicului Facultăţii absolvite;
- Recomandarea duhovnicului personal (în original, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu și explicit precizarea că teologul care se înscrie la examen „nu are impedimente canonice la hirotonie”. Recomandarea trebuie să conțină și numărul de telefon al duhovnicului. În urma analizei recomandării, comisia de la Centrul Eparhial se va exprima dacă candidatul este apt din punct de vedere canonic să fie hirotonit. Nu vor fi luate în considerare adeverințele care nu cuprind mențiunea privind lipsa impedimentelor în exact aceeași formă cum este prevăzută mai sus sau fără numărul de telefon al duhovnicului. Recomandările neconforme vor duce la respingerea dosarului de înscriere.)
- Aviz psihologic cu mențiunea „apt pentru hirotonie”, eliberat de cabinetul de examinare psihologică din cadrul Policlinicii Providența, Iași (Iași, B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 10, bl. B1, Parter).
Dosarele se vor depune la Secretariatul Centrului Eparhial Huși, până la data de 27.02.2026.
Bibliografia pentru examen se poate consulta în documentul word atașat.



