Astazi, 6 iunie 2009, în ajunul sărbătorii Pogorârârii Sfântului Duh, în Biserica Ortodoxă vor fi pomeniţi cei adormiţi, această zi fiind numită şi Moşii de vară.
În sâmbăta Rusaliilor sunt pomeniţi cei trecuţi la Domnul pentru ca Pogorârea Sfântului Duh, care se va serba duminică, să se facă şi asupra lor.
Sâmbătă e ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar sufletul s-a pogorat la iad, ca să elibereze pe toţi drepţii Vechiului Testament. În fiecare săptămână, această zi este închinată pomenirii tuturor celor adormiţi.
În afară de sâmbăta Cinzecimii sau Moşii de vară, Biserica ortodoxă a mai consacrat pomenirii speciale a morţilor sâmbăta care precede Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, numită şi moşii de iarnă, precum şi sărindarele din Postul Mare.