Denia Prohodului Domnului se va oficia astăzi, 2 aprilie,
în toate Bisericile Ortodoxe. Prohodul cuprinde o serie
de cântări bisericeşti sau imne, împărţite în trei stări
inegale ca număr de strofe. Atât preoţii cât şi credincioşii,
stând în jurul mesei din mijlocul bisericii pe care a fost
depus Sfântul Epitaf, deplâng în cântări moartea şi îngroparea
Domnului.
În cadrul Deniei, va avea loc şi tradiţionala procesiune
în jurul bisericii, care simbolizează ducerea către mormânt
a Domnului Hristos. Alcătuirea Prohodului este atribuită
imnografului bizantin Iosif Studitul. În ţara noastră, prima
tipărire a cântărilor Prohodului s-a făcut la 6 februarie
1836, la Buzău.
În fiecare seară din Săptămâna Patimilor, în toate bisericile
ortodoxe, s-a oficiat slujbe speciale numite Denii. La Denia
din Sfânta şi Marea Miercuri s-a citit Evanghelia care prezintă
spălarea picioarelor Sfinţilor Apostoli şi Cina cea de Taină.
Aseară, în toate bisericile ortodoxe s-a săvârşit Denia
din Sfânta şi Marea Vineri, numită şi Denia celor 12 Evanghelii,
ce prezintă Patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
După citirea celei de-a cincea Evanghelii s-a scos în mijlocul
bisericii, spre închinare, Sfânta Cruce care va rămâne aici
până în această seară.