Ieri, 10 februarie, la Reşedinţa patriarhală, au început
lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Pe ordinea de zi a şedinţei se află probleme de actualitate
ale vieţii bisericeşti interne şi externe, informează cotidianul
„Ziarul Lumina“.
Lucrările şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române au fost precedate de Te Deum, oficiat la Catedrala
patriarhală de către Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul,
Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi
şi diaconi, la ora 9:30, în prezenţa Preafericitului Părinte
Patriarh Daniel şi a celorlalţi membri ai Sfântului Sinod.
Lucrările, care se desfăşoară pe parcursul a două zile
consecutiv, au fost deschise de cuvântul Întâistătătorului
Bisericii noastre, care a subliniat importanţa comuniunii
şi sfătuirii pentru ca problemele să fie rezolvate prin
consfătuire, prin conlucrare, sub inspiraţia şi luminarea
Duhului Sfânt. De asemenea, Părintele Patriarh a evidenţiat
Evanghelia ce s-a citit la Te Deum, „care a arătat prezenţa
lui Hristos din ceruri, între cei care pe pământ se adună
în numele Domnului şi această prezenţă nevăzută, dar reală,
a lui Hristos acolo unde oamenii se roagă şi cheamă numele
Domnului este văzută prin roadele pe care le dă ea atunci
când noi avem duhul lui Hristos. Rugăciunea foarte pătrunzătoare
care se citeşte totdeauna la Te Deum, când se deschid lucrările
Sfântului Sinod într-o Biserică Ortodoxă, este, de asemenea,
pentru noi, o lumină mare, pentru că ne arată mai întâi
pilda ierarhilor rugători, mărturisitori ai credinţei şi
lucrători în Biserica neamului nostru, şi apoi se cere ca
să lucrăm în duh de frăţietate şi se cere ca duhul de învrăjbire,
de pizmuire, de dezbinare să fie alungat prin puterea Duhului
Sfânt“.
Preafericirea Sa a propus ca, în viitor, la începutul fiecărei
şedinţe a Sfântului Sinod să existe o meditaţie despre slujirea
preoţească şi arhierească în Biserică făcută pe baza Sfintei
Scripturi şi pe baza unor scrieri ale Sfinţilor Părinţi
privind slujirea arhierească, lucrarea sinodală şi lucrarea
în comuniune.
În continuare, Patriarhul României a supus examinării şi
aprobării plenului propunerea de repartizare a PS Varlaam
Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, la Comisia teologică
şi didactică şi pe cea de repartizare a PS Emilian Lovişteanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Comisia pastorală,
amândouă propunerile fiind votate şi validate. Şedinţa Sinodului
a continuat cu lucrările pe comisii şi întocmirea referatelor,
fiind discutate probleme de actualitate ale vieţii bisericeşti
interne şi externe. În cadrul comisiilor teologică, liturgică
şi didactică s-a luat în discuţie referatul Cancelariei
Sfântului Sinod în legătură cu publicarea în cursul anului
2010, proclamat de Patriarhia Română „Anul omagial al Crezului
Ortodox şi Autocefaliei româneşti“, a următoarelor volume:
„Autocefalie, libertate şi demnitate“; „Autocefalie şi responsabilitate“
şi „Autocefalie şi comuniune. Biserica Ortodoxă Română în
dialog şi cooperare externă (1885-2010)“. Printre punctele
importante discutate, menţionăm şi evaluarea informării
Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române, cu
privire la aprobarea extinderii proiectului „Alege şcoala!“
la toate eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române.
Lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
vor continua şi astăzi.