În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, PS Părinte Corneliu,
Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi,
va oficia slujba Sfintei Liturghii la biserica cu hramul
Sf. Ilie din municipiul Bârlad.

Începând cu orele 12,00, la Muzeul “Vasile Pârvan” din
Bârlad, Preasfinţia Sa va participa şi va rosti o scurtă
alocuţiune la vernisajul expoziţiei de icoane cu titlul
Tradiţii şi valori creştine în iconografia de la est
de Prut, secolele XVIII-XX
”, organizată de Muzeul “Vasile
Pârvan” în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova la
Bucureşti, Ambasada României la Chişinău şi Muzeul Naţional
de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Cu acest prilej, corul
Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” Huşi va susţine
şi un mic recital de colinde.

Începând cu orele 14,30 la Casa de Cultură din municipiul
Bârlad va avea loc un concert de colinde la care vor participa
următoarele coruri: corul “Gavriil Musicescu” al Protopopiatelor
Vaslui şi Negreşti, corul „Gheorghe Cucu” al Protopopiatului
Bârlad, corul „Sfântul Roman Melodul” al Protopopiatului
Fălciu, corul „Nicolae Lungu” al Protopopiatului Huşi şi
corul Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” Huşi.

Concertul se desfăşoară la iniţiativa Preasfinţitului
Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, care va fi prezent
la manifestare şi va adresa cuvânt de învăţătura şi binecuvântare
celor prezenţi.