Pericopa evanghelică rânduită pentru lectură în această duminică ilustrează chemarea la apostolat a ucenicilor Mântuitorului Iisus Hristos. Această duminică, ce urmează Duminicii Tuturor Sfinţilor, are un plus de semnificaţie pentru noi, românii, ea fiind şi ziua de serbare a tuturor Sfinţilor Români.

Toţi oamenii sunt chemaţi să devină sfinţi, dar devin sfinţi numai cei care răspund chemării Mântuitorului Hristos şi cultivă comuniunea lor de iubire cu Dumnezeu, Cel Unul Sfânt, şi cu semenii lor.

În Ortodoxie, Duminica Tuturor Sfinţilor, urmată de Duminica Sfinţilor Români, este plasată în calendar îndată după Duminica Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile). Astfel, se arată că scopul trimiterii Duhului Sfânt în lume este ca oamenii să devină sfinţi, iar rostul Bisericii lui Hristos, constituită în Duhul Sfânt, este sfinţirea oamenilor.

Duminica Sfinţilor Români este sărbătorită la o săptămână după Duminica Tuturor Sfinţilor şi arată faptul că, de la creştinarea neamului românesc şi până astăzi, sfinţenia este cel mai de preţ rod al lucrării Sfântului Duh în Biserica Ortodoxă Română.

Sfinţii sunt prietenii cei mai intimi ai lui Dumnezeu

Sfânta Scriptură ne spune că „minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui“ (Psalm 67, 36). Aceasta înseamnă în primul rând că Dumnezeu - unicul izvor al sfinţeniei - împărtăşeşte sfinţenia Sa oamenilor pe măsură ce aceştia Îl caută pe Dumnezeu. De aceea, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă, zicând: „Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul“ (Evrei 12, 14).

Biserica lui Hristos Cel răstignit şi înviat, întemeiată de El prin Pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii, este deodată experienţa căutării sfinţeniei şi a primirii sfinţeniei de către oameni. Drept urmare, comuniunea sfinţilor din toate veacurile şi din toate locurile este în împărăţia cerurilor „dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt“ (Cf. Romani 14, 17). Sfinţii sunt prietenii cei mai intimi ai lui Dumnezeu şi cei mai buni dintre oameni. Sfântul este purtătorul dragostei lui Hristos pentru lume şi sălaşul locuirii Sfântului Duh, Care cu suspine negrăite doreşte ca orice om să crească duhovniceşte spre asemănarea cu Dumnezeu (Cf. Romani 8, 27-30).

Biserica cinsteşte pe sfinţi întrucât recunoaşte în ei prezenţa lui Hristos şi lucrarea Sfântului Duh. Cinstirea sfinţilor nu este, aşadar, o ştirbire a cinstirii lui Dumnezeu ci, dimpotrivă, este o preamărire a iubirii Sale pentru oameni şi a lucrării Lui de înălţare a omului spre frumuseţea şi viaţa veşnică a lui Dumnezeu. Domnul nu este minunat într-o singurătate şi într-o izolare veşnică, ci este minunat întru sfinţii care se împărtăşesc şi se bucură de iubirea lui Dumnezeu şi de slava Sa. De aceea, Biserica dreptmăritoare mărturiseşte şi cinsteşte credinţa şi vieţuirea sfinţilor. Întrucât omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic sfânt, sfinţenia este viaţa adevărată a omului sau împlinirea umanului. În acest înţeles, Evanghelia ne îndeamnă: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este“ (Matei 5, 48).

Biserica proclamă sfinţenia acolo unde Dumnezeu a binevoit s-o arate

Cartea Apocalipsei ne spune că neamurile îşi vor aduce slava lor în împărăţia lui Dumnezeu (Cf. Apocalipsa 21, 16). Sfinţii fiecărui neam reprezintă mai ales frumuseţea cea nepieritoare a slavei fiecărui neam în faţa lui Dumnezeu.

Pentru a sublinia faptul că Duhul Sfânt a lucrat în chip minunat, de-a lungul veacurilor, şi pe pământul ţării noastre sau în poporul nostru, de la creştinarea sa şi până astăzi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 20 iunie 1992, a hotărât ca Duminica a II-a după Rusalii să fie numită Duminica Sfinţilor Români, urmând Duminicii Tuturor Sfinţilor.

Sfinţii pe care i-a canonizat Biserica noastră au fost mai întâi cinstiţi de poporul credincios, iar Biserica, de fapt, confirmă recunoaşterea sfinţeniei, care vine din lucrarea Sfântului Duh în oameni. Biserica constată şi proclamă sfinţenia acolo unde Dumnezeu a binevoit s-o arate.

Duminica aceasta a Sfinţilor Români este, prin urmare, prilej deosebit de a mulţumi cu dragoste lui Hristos pentru darurile revărsate asupra acestui neam şi de a pomeni cu recunoştinţă şi veneraţie pe toţi sfinţii români, cunoscuţi şi necunoscuţi, care au făcut roditoare aceste daruri.

Cu adevărat, darurile cele mai de preţ ale rodirii întru fidelitate faţă de Hristos şi unitate de credinţă sunt sfinţii, cunoscuţi şi necunoscuţi, pentru că, în vieţile sfinţilor, rodirile din istorie se înveşnicesc în slavă nepieritoare, viaţa creştină fiind „ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă“ (Coloseni 3, 3-4).

Sfinţii români sunt deodată daruri ale împărăţiei cerurilor pentru acest pământ creştinat şi daruri ale acestui pământ pentru împărăţia cerurilor. Simpli cuvioşi monahi şi preoţi de mir sau mari ierarhi, ctitori de cultură creştină, domnitori vestiţi, apărători ai credinţei creştine ori simpli soldaţi martiri şi smeriţi ţărani truditori, toţi au purtat în fiinţa lor aceeaşi dorinţă şi aceeaşi comoară: iubirea de Dumnezeu şi de oameni. „Hristos să Se sălăşluiască prin credinţă în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire“ (Efeseni 3, 17).

Izvor de inspiraţie şi înnoire pentru viaţa Bisericii

Cunoscuţi sau necunoscuţi oamenilor, din vremuri străvechi sau contemporani nouă, numărul total al sfinţilor din fiecare neam şi din fiecare vreme îl ştie numai Dumnezeu.

Priviţi împreună, toţi aceşti minunaţi sfinţi ai pământului românesc şi ai Bisericii universale ne arată taina Evangheliei lui Hristos care a rodit, într-un popor credincios, aceste raze şi chipuri de lumină, sfinţind timpul şi formând legături între generaţii, pentru că în ei „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi“ (Evrei 13, 8).

Aducem laudă lui Hristos, Cel ce pururea lucrează prin sfinţii Săi, atât în timpul vieţii lor pe pământ, cât şi în viaţa lor din ceruri. De aceea, n-a greşit cel ce a spus: „Cu adevărat vii între oameni sunt numai sfinţii!“. În ei este, aşadar, prezent şi lucrător Duhul Sfânt, Domnul de-viaţă-făcătorul, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea oamenilor!

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române