Manifestările dedicate hramului Catedralei episcopale din Huşi au continuat duminică, 29 iunie 2014, la orele serii cu o procesiune, la care au participat preoţii şi credincioşii din Huşi.
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, pelerinajul a început la Catedrala episcopală din Huşi, când icoana Maicii Domnului "Prodromiţa" de la Mănăstirea Bucium din Iaşi şi racla cu mâna dreaptă a Sfintei Chiriachi, au pornit pe principalele artere din oraş. Pe parcurs, au fost intonate cântări religioase, iar în dreptul bisericilor au fost rostite ectenii. "În cadrul procesiunii s-au rostit ectenii pentru credincioşii prezenţi şi pentru toţi locuitorii oraşului. În faţa procesiunii au fost purtate sfânta cruce și ripidele. După ce ne-am întors la Catedrala episcopală din Huşi, soborul de preoţi a oficiat Acatistul Icoanei Maicii Domnului "Prodromiţa". Pelerinajul din ziua hramului Catedralei episcopale din Huşi a devenit o tradiţie în ultimii ani şi se bucură de prezenţa unui număr mare de credincioşi", a relatat pr. Marin Tudorică, secretar eparhial al Episcopiei Huşilor. (C. Ciofu)
Sursa: Ziarul Lumina - Ediția de Moldova