Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, marți, 08 iulie, la Bârlad, a avut loc conferința semestrială cu preoții din Protopopiatul Bârlad.
Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, însoţit de protos. Iorest Matei, Exarhul mănăstirilor din Episcopia Huşilor, la sediul Protopopiatului Bârlad a avut loc conferința semestrială cu preoții din Protopopiatul Bârlad. Tema centrală a acestei conferințe a fost prilejuită de anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni.
Referatul conferinţei cu titlul „Constantin Brâncoveanu – exemplu de creştinism şi patriotism” a fost susținut de părintele Andon Petru de la parohia Perieni II, care punctat aspecte importante din viaţa Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu și a familiei sale, precum şi repere esenţiale ale vieţii culturale, religioase şi politice din timpul domniei sale. La finalul expunerii, părintele referent a subliniat faptul că „moartea mucenicească a Brâncovenilor a avut un larg ecou în sufletul poporului român, care i-a plâns în cântece şi balade populare”, prin aceasta arătându-se că ei încă din acele timpuri erau socotiţi ca adevăraţi „mucenici” sau „mărturisitori” ai Ortodoxiei.
După susținerea referatului, a urmat cuvântul Preasfințitului Părinte Corneliu care a evidenţiat faptul că „personalitatea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu ascunde în ea, o chemare a lui Dumnezeu de slujire şi de sacrificiu”, venirea lui la domnie având loc într-un context istoric foarte complicat. Totodată, Preasfinţia Sa a remarcat că domnitorul Brâncoveanu a avut o diplomaţie aparte faţă de alţi domnitori de dinaintea lui, reuşind să păstreze o atmosferă de pace în timpul domniei sale, fapt ce a determinat dezvoltarea culturii şi construcţia multor edificii şi biserici care au fost decorate în stilul propriu brâncovenesc. În epoca lui Constantin Brâncoveanu „se poate constata o creştere economică bazată mai ales pe mult comerţ a Ţărilor Române şi pentru faptul că nu au fost războaie şi lupte care distrugeau economia unei ţări”, domnitorul ştiind „cu multă abilitate şi diplomaţie politică să rezolve situaţiile conflictuale”. Concluzionând, Preasfinţia Sa a ţinut să amintească că dincolo de toate realizările sale ca domnitor, mărturisirea de credință a sa și a fiilor săi rămâne peste veacuri icoană a adevăratului creștin.
În partea a doua a conferinței s-au discutat probleme de ordin administrativ, aducându-se la cunoştinţa preoţilor mai multe adrese ale Cancelariei Sfântului Sinod şi ale Centrului Eparhial Huşi.
La sfârșitul conferinței, părintele protopop Vasile Lăiu a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru prezenţa în mijlocul preoţilor din Protopopiatul Bârlad, care constituie totdeauna un prilej de bucurie şi emoţie duhovnicească, precum şi pentru datele inedite împărtăşite cu privire la domnia şi martiriul Sfinţilor Martiri Brâncoveni.