Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, la Vaslui, Sectorul Cultural şi Social-Misionar al Episcopiei a organizat „Marşul pentru familie”.
Evenimentul se înscrie într-un program mai amplu derulat de compartimentul Pro Vita al Episcopiei Huşilor în colaborare cu compartimentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor ce a lansat conceptul intitulat Săptămâna pentru Familie, concept aflat la a doua ediție. Dacă anul trecut s-a promovat frumusețea unei Familii tradiționale, ediția prezentă se desfășoară sub titlul Nevoile fundamentale ale copilului. Alături de organizatori, la întâlnirea de la ora 17.00 din Piaţa Civică a municipiului Vaslui a luat parte şi a ţinut un cuvânt şi d-na psiholog Daniela Luca în care a evidenţiat principalele caracteristici ale familiei tradiţionale ce împlinesc nevoi fundamentale ale copilului.
Traseul urmat de cei peste 200 de participanţi, însoţiţi de preoţi, a fost Piaţa Civică, bulevardul Ştefan cel Mare, bulevardul Traian, strada Donici, Centrul Civic. Particianţii au purtat pancarte pe care se puteau citi mesaje precum: „visurile copilului sunt realităţile lui”, „orice copil este un dar pentru lume”, „mami, tati, vreau să vorbesc cu voi, voi vreţi?” sau „nu am nevoie doar de lucruri, am nevoie de voi!”
La sosirea în Centrul Civic, a luat cuvântul părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural-misionar al Episcopiei Huşilor care a transmis binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Corneliu şi a mulţumit celor prezenţi la această manifestare pentru disponibilitatea lor, arătând că familia este cel mai important grup social ce se naşte în Biserică prin Taina Cununiei, marşul pentru familie constituind un bun prilej de cunoaştere reciprocă, de împărtăşire a aceloraşi valori creştine, care se cer promovate de fiecare în parte, în primul rând în propria familie, precum şi în societate. Pe parcursul acestui an vor fi organizate de către Episcopia Huşilor mai multe conferinţe şi întâlniri ce vor avea ca temă comună preocuparea pentru familia creştină, pentru transmiterea valorilor spiritualităţii ortodoxe copiilor şi tinerilor.