În ziua de 05 iulie 2015, în Duminica a 5-a după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji în Parohia Schineni, din cadrul Protopopiatului Bârlad. Programul religios va cuprinde sfințirea bisericii cu hramul „Sf. Pantelimon”, după care se va oficia Sfânta Liturghie arhierească.
Biserica cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” s-a construit între anii 1951 - 1954, prin cheltuiala credincioșilor din Parohia Schineni și osteneala preotului Tufă Ilie.
Sfântul lăcaș a fost folosit drept capelă mortuară până în anul 2013, când au început lucrările de reparație, înălțare și de schimbare a acoperișului, de reparație și înfrumusețare a exteriorului și interiorului bisericii, făcute cu strădania preotului paroh Leonte Marian, ajutat de toți credincioșii parohiei și de alți binefăcători înscriși în cartea veșniciei.