După ample lucrări de reparații, biserica cu hramurile “Sfânta Treime” și “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, aflată în incinta cimitirului Eternitatea din municipiul Vaslui, se va resfinți de către Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, în fruntea unui sobor de preoți, în ziua de 25 octombrie 2015 (Duminica a 23-a după Rusalii), începând cu orele 09,00. Răspunsurile la Sfânta Liturghie arhierească vor fi date de către Corul ,,Dignus Est” al preoților din Episcopia Hușilor.

SCURT ISTORIC  AL BISERICII SFÂNTA TREIME ȘI AL CIMITIRULUI ETERNITATEA - VASLUI

Biserica a fost construită de Primăria orașului Vaslui în anul 1890, pe un teren donat pentru cimitir de către familia domnească Mavrocordat. La început a servit ca biserică – paraclis a cimitirului Eternitatea, iar din anul 1909 devine biserică parohială. Este construită din zid, în formă de navă, având turlă pe pridvorul bisericii.

De-a lungul timpului  a suferit mai multe reparații, iar în urma marilor seisme din anii 1940 și 1977, biserica a fost puternic afectată și a necesitat consolidări și reparații capitale, cu refacerea picturii de către pictorul  Chichișan Pavel, în tehnica frescă, stilul neo-bizantin, cu puternice influențe românești, mai ales în scenele ce reprezintă Nașterea Domnului, unde păstorii sunt redați în costume populare românești.

Datorită trecerii timpului, biserica a suferit numeroase degradări la interior și la exterior, ce au necesitat continuarea lucrărilor de restaurare a ei. Astfel, în anul 2011, la inițiativa Preasfințitului Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, au demarat lucrările de consolidare a exteriorului bisericii, de schimbare a acoperișului grav afectat, de schimbare a geamurilor și înlocuirea cu ferestre de tip termopan și aplicarea de folii tip vitraliu. În anul 2012 și 2013 s-au continuat lucrările de curățare a picturii, grav deteriorate și de restaurare a mobilierului din sfântul locaș. În anul 2014, s-au finalizat lucrările și la complexul parohial început din timpul păstoririi preotului Virgil Juverdeanu, complex care include și o capelă mortuară, care cu acest prilej va primi hramul Sfântului Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri (Grecia).

Lucrările de reparație la biserica și la complexul parohial au fost coordonate de către preoții Cătălin Ungureanu și Narcis Juverdeanu, sprijiniți de către Consiliul Parohial și și de alți binefăcători.

Cimitirul Eternitatea

În cimitirul Eternitatea se află ridicate monumente și complexe funerare de o mare importanță locală și națională: Monumentul Eroilor Neamului, ridicat la inițiativa generalului Ioan Râșcanu, în anul 1934, care adăpostește eroii de la Plevna, în frunte cu sergentul Constantin Țurcanu( Peneș – Curcanu);  Monumentul Eroilor căzuți în cele două conflagrații mondiale; Monumentul Eroilor Revoluției din 1989, precum și cavourile unor mari familii boierești.