Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, efectuează în perioada 06-08 noiembrie 2015 o vizită pastorală în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
Unul dintre cele mai mari orfelinate din România va fi sfinţit de Patriarhul României
În prima zi a vizitei, vineri, 06 octombrie 2015, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române va sfinţi Aşezământul de copii Sfântul Ierarh Leontie din Rădăuţi. Această instituţie de ocrotire socială, construită la iniţiativa părintelui Arhimandrit Iustin Dragomir, stareţul mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, este destinată orfanilor şi copiilor din familii defavorizate. Peste 100 de copii beneficiază de serviciile aşezământului încă din luna septembrie a anului 2011.
Sfinţirea bisericii mănăstirii Intrarea Maicii Domnului în Biserică, din Rădăuţi
Sâmbătă, 07 noiembrie 2015, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va sfinţi biserica Mănăstirii Intrarea Maicii Domnului în Biserică, din Rădăuţi. După slujba de sfinţire, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va oficia Sfânta Liturghie împreună cu mai mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
Biserica mănăstirii Zosin va fi târnosită
Credincioși din Botoșani, dar și din alte zone ale țării, sunt așteptați duminică, 08 noiembrie 2015, să participe la slujba de sfințire a bisericii mănăstirii Zosin. Slujba de târnosire va fi oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu mai mulți ierarhi ai Bisericii noastre. Tot în această zi va fi sfinţit și altarul de vară din incinta mănăstirii, care poartă hramul Sfinţii Martiri Brâncoveni, informează TRINITAS TV. Piatra de temelie a bisericii a fost aşezată în primavara anului 2006, iar primele lucrări au început cu un an mai târziu. Noul așezământ este ocrotit de Maica Domnului, purtând hramul Izvorul Tămăduirii și al Sfinților români. Primul așezământ monahal datează din 1779.
După-amiză, Preafericirea Sa va vizita Casa Memorială Teoctist Patriarhul din localitatea botoșăneană Tocileni.
La toate evenimentele prilejuite de vizita Preafericirii Sale în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, va participa și ierarhul nostru, Preasfințitul Părinte Episcop Corneliu.