Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului
2011

Preaiubitului cler, cinului monahal

şi dreptmăritorilor creştini

din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl

şi de la Iisus Hristos, Domnul nostru,

iar de la noi arhiereşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
iubiţi credincioşi şi credincioase,

Dăm slavă bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să începem
urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti, în care
ne străduim, fiecare după putere, să-L însoţim pe Mântuitorul
Hristos pe drumul Crucii pentru a muri şi a învia împreună
cu El, adică pentru a muri faţă de păcat şi a învia pentru
sfinţenie şi fapte bune. Toată viaţa noastră creştină este,
de fapt, o moarte şi o înviere împreună cu Hristos Domnul,
un efort continuu de a împlini făgăduinţa făcută la Botezul
nostru, şi anume că ne lepădăm de Satana şi de toate lucrările
lui şi ne unim cu Hristos spre a-I sluji Lui, ca unui Domn
şi Împărat, pentru a deveni asemenea Lui în smerenie şi
milostivire. Posturile de peste an şi, cu deosebire, Postul
cel Mare, al Sfintelor Paşti, sunt prilejuri deosebite în
care ne întărim în credinţă şi sporim în iubire milostivă,
pe de o parte prin lupta cu patimile egoiste, prin înfrânare
de la mâncare şi băutură, de la plăcerile trupeşti şi de
la toată fapta cea rea, iar pe de altă parte, prin rugăciune
mai multă şi mai curată, prin împăcarea cu semenii noştri,
prin înmulţirea binelui faţă de toţi oamenii şi prin împărtăşirea
mai deasă cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Duminica de astăzi, numită Duminica Ortodoxiei, are pentru
noi, creştinii ortodocşi, o semnificaţie aparte şi o istorie
care urcă până în secolul al IX-lea, când Biserica a biruit
erezia iconoclastă, care lupta împotriva Sfintelor Icoane.

După mai bine de o sută de ani de controverse şi de lupte
împotriva Sfintelor Icoane, provocate de unii împăraţi bizantini,
începând cu anul 726, cultul Sfintelor Icoane, al Sfintei
Cruci şi al Sfintelor Moaşte a fost restabilit, cu autoritate,
de Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787, iar
apoi, cu solemnitate, de Sinodul de la Constantinopol din
anul 843, care a hotărât ca, în prima duminică din Postul
Mare, să se sărbătorească biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor
ereziilor sau abaterilor de la dreapta credinţă. Tot atunci,
s-a stabilit ca această duminică să se numească Duminica
Ortodoxiei, adică Duminica dreptei credinţe în singurul
Dumnezeu adevărat Care ne-a fost descoperit nouă în Iisus
Hristos (cf. Ioan 17, 3). Prin urmare, Adevărul este de
la Dumnezeu şi Dumnezeu este Adevărul. În acest sens, Însuşi
Mântuitorul a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan
14, 6). Deci Adevărul nu este un concept abstract, o teorie
sau un produs al raţiunii, ci o Persoană veşnic vie, Iisus
Hristos, Care S-a făcut Om pentru a descoperi oamenilor
adevărul mântuirii şi a le dărui viaţa veşnică, prin credinţa
în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Sfinţii Părinţi de la Sinoadele ecumenice, inspiraţi de
Duhul Sfânt, au apărat şi au definit adevărul credinţei
mântuitoare privind unitatea de fiinţă sau deofiinţimea,
egalitatea, distincţia şi conlucrarea Persoanelor Sfintei
Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; precum şi adevărul credinţei
privind Taina Bisericii, a Sfântului Botez, a învierii morţilor
şi a vieţii veşnice – aşa cum sunt mărturisite în Crezul
ortodox, formulat de primele două Sinoade ecumenice de la
Niceea (325) şi Constantinopol (381). În lupta lor cu ereziile,
care sunt abateri de la dreapta credinţă, Sfinţii Părinţi,
adunaţi în Sinoade ecumenice, au definit şi adevărul credinţei
privind dumnezeirea şi omenitatea Persoanei Mântuitorului
Iisus Hristos, calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Maicii
Domnului, a pururea Fecioarei Maria, dar şi adevărul privind
cinstirea Sfinţilor, a Sfintelor Icoane şi a Sfintelor Moaşte,
deoarece adevărul credinţei este baza adevăratei comuniuni
de viaţă cu Dumnezeu. De aceea, adevărul dogmelor de credinţă
este mărturisit în viaţa liturgică a Bisericii, ca mister
sau taină a mântuirii, adică a unirii omului cu Dumnezeu
prin har, pentru a dobândi viaţa veşnică.

Astfel, Ortodoxia este prin excelenţă mistică. Pentru noi,
ortodocşii, taina credinţei nu este simplu obiect de speculaţie
intelectuală, ci ea se trăieşte în stare de rugăciune, de
închinare lui Dumnezeu şi de cinstire a Sfinţilor Lui în
Sfânta Biserică. Întrucât credem în Dumnezeu-Tatăl, Fiul
şi Duhul Sfânt, ne închinăm Preasfintei Treimi, mărturisim
pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat
şi Om adevărat; preacinstim pe Maica Domnului ca fiind,
în acelaşi timp, Mamă şi Fecioară; cinstim (venerăm) pe
Sfinţii lui Dumnezeu şi Sfintele lor Icoane, precum cinstim
Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie, care nu sunt simplă materie,
ci materie sfinţită sau purtătoare de har, aflându-se în
legătură spirituală cu Hristos şi cu Sfinţii Lui. Cinstim
şi Sfintele Moaşte ale Sfinţilor, întrucât acestea sunt
arvuna învierii trupului şi a transfigurării sau înnoirii
universului actual în cer nou şi pământ nou, la venirea
întru slavă a lui Hristos (cf. Apocalipsa 21).

Însă Ortodoxia nu este numai dreapta credinţă, ci şi dreapta
trăire în Hristos. După cum ştim, în limba greacă „orthodox”
înseamnă atât „dreptcredincios”, cât şi „dreptmăritor”.
Ortodox este deci cel care-L preamăreşte cu adevărat pe
Dumnezeu prin mărturisirea dreptei credinţe, dar şi prin
participarea la sfintele slujbe ale Bisericii şi prin trăirea
dreaptă şi faptele bune săvârşite după poruncile Lui.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Aşa cum am spus, în Duminica Ortodoxiei prăznuim biruinţa
dreptei credinţe asupra ereziilor care au pus la încercare
viaţa credincioşilor din primul mileniu al Bisericii creştine.
În acele vremuri, mulţi ierarhi, monahi şi preoţi, ca şi
foarte mulţi credincioşi au suferit nenumărate persecuţii,
bătăi, închisori, exiluri şi chiar moartea pentru curajul
de a cinsti şi apăra Sfintele Icoane.

Slujbele Vecerniei şi Utreniei din Duminica Ortodoxiei
sunt alcătuite din cântări referitoare la icoana Mântuitorului
Iisus Hristos, Care, aşa cum au arătat Sfinţii Părinţi de
la Sinodul VII Ecumenic, este prototipul şi justificarea
tuturor Sfintelor Icoane. Prin urmare, Sfintele Icoane sunt
parte integrantă din Tradiţia vie a Bisericii, întrucât
prin ele se mărturiseşte adevărul că Fiul lui Dumnezeu Cel
nevăzut S-a făcut văzut, adică Om, pentru a uni pe oameni
cu Dumnezeu. De aceea, nu ne putem imagina o biserică ortodoxă
fără icoane; nu putem sluji Sfânta Liturghie sau orice altă
slujbă fără să avem în faţa noastră cel puţin icoana Mântuitorului
şi icoana Maicii Domnului. Frumuseţea şi atmosfera de taină
sau mistică ale unei biserici ortodoxe se datorează mai
ales Sfintelor Icoane şi frescelor care o împodobesc. Aceasta
se explică prin faptul că Sfânta Icoană nu este un simplu
tablou de inspiraţie religioasă, ci o artă sacră sau sfântă
şi o prezenţă harică a Mântuitorului, a Maicii Domnului
şi a Sfinţilor, prezenţă pe care o simt credincioşii când
se roagă Sfinţilor reprezentaţi pe Sfintele Icoane.

În Ortodoxie însă, nu numai locaşul bisericii este împodobit
cu Sfinte Icoane, ci şi casa familiei creştine, numită simbolic
biserica de acasă, unde ar trebui să se adune zilnic la
rugăciune toată familia: părinţii, împreună cu toţi copiii
şi cu bunicii. Rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane este
mai intimă şi mai profundă. Făcută cu smerenie şi concentrare
deplină, rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane ne aprinde
inima de dragoste şi evlavie faţă de Dumnezeu, de Maica
Domnului şi de Sfinţi, care ne ajută să iubim pe toţi oamenii,
întrucât toţi sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, suflând în faţa
lui suflare de viaţă. Aşa a devenit omul „fiinţă vie“ (Facerea
1, 26; 2, 7). Apoi primii oameni, Adam şi Eva, au primit
porunca: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l
stăpâniţi” (Facerea 1, 28). Prin urmare, tot omul care vine
în lume poartă în el pecetea chipului lui Dumnezeu, care
face din el o persoană unică şi irepetabilă, plină de mister,
o fiinţă ireductibilă la lumea materială şi având un destin
veşnic. Viaţa persoanei umane este cel mai mare dar al lui
Dumnezeu, iar această viaţă începe în momentul conceperii,
al apariţiei embrionului viu. Din acel moment, omul este
„suflet viu”, adică persoană care poartă în sine chipul
lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi este chemată la viaţa veşnică.
De la concepere până la naştere şi apoi până la sfârşitul
vieţii pământeşti, omul creşte, se maturizează şi se împlineşte
în comuniune cu Dumnezeu şi cu se-menii săi, iar după moartea
trupului, sufletul omului rămâne viu, având conştiinţă şi
memorie spirituală, întrucât este chemat la viaţa veşnică.

Prin urmare, dacă suntem creştini, trebuie să afirmăm mereu
că viaţa omului, ca dar sfânt al lui Dumnezeu, îşi are începutul
în momentul conceperii sau al apariţiei embrionului viu.
Ca atare, dreptul la viaţă începe cu dreptul embrionului
de a se dezvolta în pântecele mamei sale şi dreptul fătului
de a se naşte. Cine ucide viaţa embrionului sau a fătului
săvârşeşte păcatul omuciderii. Din nefericire, crima avortului,
fie că este provocat prin medicamente, fie prin operaţie
chirurgicală, este astăzi foarte răspândită în lume, iar
România se află, din păcate, pe lista primelor ţări din
lume în ceea ce priveşte rata avorturilor. Păcatul acesta
înfricoşător nu rămâne fără urmări asupra sănătăţii celor
ce-l săvârşesc, asupra familiei şi asupra societăţii umane.
Fericirea întemeiată pe crimă nu poate fi binecuvântată
de Dumnezeu, deoarece prin crimă asupra omului este ucisă
iubirea de oameni.

Cele mai multe suferinţe în lumea de astăzi vin tocmai
din lipsa iubirii milostive şi mărinimoase dintre oameni
şi din lipsa de întrajutorare. Mulţi oameni se simt singuri,
părăsiţi, descurajaţi, neînţeleşi; îşi caută scăpare în
alcool, în desfrâu, în droguri sau în patimi egoiste, care
îi distrug treptat sufleteşte şi trupeşte. De aceea, ei
au nevoie de ajutorul Bisericii, pe care Sfinţii Părinţi
o numesc „spital duhovnicesc”. În Biserică, în starea de
comuniune cu Dumnezeu, cu Sfinţii Lui şi cu ceilalţi credincioşi,
oamenii trăiesc intens viaţa ca dar al lui Dumnezeu, care
trebuie apărat, cultivat şi sfinţit. Desigur, astăzi multe
suferinţe vin şi din starea de sărăcie materială, care se
adânceşte mereu în ţara noastră şi în lume, pentru că a
crescut lăcomia celor ce vor să se îmbogăţească rapid şi
cu orice preţ. Din acest motiv, Biserica încearcă să organizeze
o asistenţă social-caritabilă cât mai extinsă, îndemnând
pe cei ce au mai multe bunuri materiale să ofere celor care
au mai puţin sau nu au nimic. Astfel, prin contribuţia credincioşilor
săi, în primul rând, dar şi prin alte contribuţii, Biserica
noastră a dezvoltat până acum numeroase programe de asistenţă
socială, filantropică sau caritabilă, ca de pildă: cantine
pentru săraci, cămine pentru copii, case pentru bătrâni,
unităţi medicale pentru bolnavi ş.a.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Tocmai pentru a continua aceste programe şi pentru iniţierea
altora noi a devenit deja o tradiţie ca, în Duminica Ortodoxiei,
să se realizeze în toate bisericile din ţară, iar începând
cu anul acesta, 2011, şi în parohiile ortodoxe din Diaspora
românească, o colectă pentru Fondul Central Misionar al
Bisericii Ortodoxe Române. De aceea, vă îndemnăm să oferiţi,
cu inimă bună, ajutorul frăţiilor voastre, arătând astfel
solidaritatea cu cei mai lipsiţi semeni ai noştri. Să nu
uităm niciodată că în chipul omului flămând, al celui gol,
al celui bolnav, al celui din închisoare, al celui trist
şi suferind vine tainic, spre noi, Hristos Însuşi. Prin
urmare, tot binele, spiritual sau material, pe care-l facem
semenilor noştri, îl facem lui Hristos Însuşi, Care ne va
binecuvânta cu darurile Sale aici, pe pământ, şi la Judecata
de Apoi (cf. Matei 25). Întrucât Mântuitorul nostru Iisus
Hristos ne asigură că „mai fericit este a da decât a lua”
(Fapte 20, 35), nimeni nu va sărăci pentru că a ajutat pe
cei aflaţi în nevoi, ci orice om sărăceşte cu adevărat numai
când devine suflet mic şi rece, deoarece împiedică lucrarea
iubirii milostive a lui Dumnezeu în lume şi uită porunca
Mântuitorului: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este
milostiv” (Luca 6, 36).

Cu nădejdea că îndemnul nostru pastoral va fi o întărire
în credinţă şi o chemare la fapta cea bună, ne rugăm lui
Dumnezeu să vă binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate,
să petreceţi vremea Postului Mare cu mult folos duhovnicesc
şi să ajungeţi cu pace, sănătate şi bucurie la Slăvitul
Praznic al Învierii Domnului!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu
şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2
Corinteni 13, 13).

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

† D a n i e l

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

şi

Locţiitor de Mitropolit al Clujului,

Albei, Crişanei şi Maramureşului

† Teofan

Arhiepiscopul Iaşilor şi

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† Laurenţiu

Arhiepiscopul Sibiului şi

Mitropolitul Ardealului

† Irineu

Arhiepiscopul Craiovei şi

Mitropolitul Olteniei

† Nicolae

Arhiepiscopul Timişoarei şi

Mitropolitul Banatului

† Petru

Arhiepiscopul Chişinăului,

Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

† Serafim

Arhiepiscopul Ortodox Român al

Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale
şi de Nord

† Iosif

Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei

Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român

al Europei Occidentale şi Meridionale

† Nifon

Mitropolit onorific,

Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal

† Teodosie

Arhiepiscopul Tomisului

† Pimen

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† Andrei

Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Gherasim

Arhiepiscopul Râmnicului

† Epifanie

Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

† Eftimie

Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

† Calinic

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

† Casian

Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei

Arhiepiscopul Aradului

† Nicolae

Arhiepiscopul Ortodox Român al

celor două Americi

† Justinian

Arhiepiscop onorific,

Episcopul Ortodox Român al

Maramureşului şi Sătmarului

† Ioan

Arhiepiscop onorific,

Episcopul Covasnei şi Harghitei

† Corneliu

Episcopul Huşilor

† Lucian

Episcopul Caransebeşului

† Sofronie

Episcopul Ortodox Român al Oradiei

† Nicodim

Episcopul Severinului şi Strehaiei

† Vincenţiu

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† Galaction

Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie

Episcopul Giurgiului

† Sebastian

Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

† Visarion

Episcopul Tulcii

† Petroniu

Episcopul Sălajului

† Gurie

Episcopul Devei şi Hunedoarei

† Daniil

Episcop-locţiitor (administrator) al

Episcopiei Daciei Felix

† Siluan

Episcopul Ortodox Român al Ungariei

† Siluan

Episcopul Ortodox Român al Italiei

† Timotei

Episcopul Ortodox Român al

Spaniei şi Portugaliei

† Macarie

Episcopul Ortodox Român

al Europei de Nord

† Mihail

Episcopul Ortodox Român

al Australiei şi Noii Zeelande

† Ciprian Câmpineanul

Episcop-vicar patriarhal

† Varlaam Ploieşteanul

Episcop-vicar patriarhal

† Varsanufie Prahoveanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Calinic Botoşăneanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† Andrei Făgărăşeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Irineu Bistriţeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,

Feleacului şi Clujului

† Vasile Someşeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,

Feleacului şi Clujului

† Paisie Lugojeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† Marc Nemţeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe

Române a Europei Occidentale

† Sofian Braşoveanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe

Române a Germaniei, Austriei şi

Luxemburgului

† Emilian Lovişteanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

† Ioachim Băcăuanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei

Romanului şi Bacăului

† Ioan Casian de Vicina

Episcop-vicar Arhiepiscopiei Ortodoxe

Române a celor două Americi

† Iustin Sigheteanul

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe

Române a Maramureşului şi Sătmarului