În cadrul acestei conferinţe, Peter Hurley a relatat, pe scurt, parcursul său în România, dovedind încă o dată, seriozitatea cu care a înţeles profunzimile specificului românesc.

Totodată, comparând istoria ţării noastre cu ţara sa de origine şi cu transformările suferite de-a lungul timpului, a atras atenţia asupra pericolului pierderii identităţii, atunci când omul nu se mai identifică cu „limba, credința, pământul, tradițiile vii și cămașa albă a jertfei”.

Peter Hurley vede România ca pe un spaţiu extraordinar:

„Cel mai tare lucru pe care l-am găsit de când am venit în România este chiar România în sine și, de departe, este şi cel mai neînțeles lucru”.

Orice străin care vine în România probabil vine cu niște prejudecăți, de obicei nu pozitive, dar toți pe care i-am întâlnit, la plecare, mi-au zis: „Am văzut ceva, am simțit ceva, e ceva fantastic. Mi-e rușine de cât de puțină atenție am dat acestei zone până acum în viața mea”. Aceasta mi-au spus, în general, oamenii care au venit, de-a lungul anilor, în România.

Acum 10 ani, fiind, în sinea mea, un om curios, și având această profesie, pe care am dezvoltat-o pe parcursul anilor, în publicitate, m-am gândit că aș vrea să înțeleg ce este acel lucru care face acest loc să fie atât de interesant, să aflu secretul lui. M-am gândit că o să caut acel ceva care face România interesantă, diferită și chiar unică și când voi afla ce este, dacă voi afla ce este, o să încerc să pun un microfon la inimă ca să audă toată lumea cum bate”.

A cunoscut ţara călătorind pe jos, într-un parcurs al descoperirii de sine şi al cunoaşterii spaţiului pe care îl consideră „casă”:

 „Unii oameni cunosc că am făcut un drum foarte lung pe jos. Am pornit de la Săpânța, în noiembrie 2012, și am mers, pe jos, 650 km, până la Muzeul Național al Țăranului Român. Am plecat pe timp de iarnă, pe 26 noiembrie 2012 și patru săptămâni am mers, 30 km pe zi. Am vrut să fac aceasta fără niciun ban în buzunar, fără cort, iarna. Am vrut să fac asta crezând! Am vrut să testez! Eu eram convins că se poate să fac acest drum primind tot ce aveam nevoie, ca hrană și adăpost, de la oamenii ce aveam să-i întâlnesc pe drum (...).

Despre primul drum am scris o carte. Se numește „Drumul crucilor” și a fost publicată de Muzeul Național al Țăranului Român. Doi ani mai târziu, am făcut un alt drum, de la Cernăuți, pe jos, până la vârful Muntelui Ceahlău, pe timp de iarnă, în perioada Postului Crăciunului. Au fost 270 km, din care 140 km prin pădure, pe drum neasfaltat. Am făcut drumul din mănăstire în mănăstire”.

Peter Hurley a descris, potrivit experienţei pe care a acumulat-o în mijlocul poporului român, „reţeta” ce ne face diferiţi, unici şi preţioşi, asigurându-ne identitatea:

Rețeta voastră, ceea ce vă face pe voi să fiți diferiți, unici și prețioși, este foarte simplă, sunt cinci cuvinte:

Primul cuvânt este limba română. Fiecare neam, fiecare popor poate să spună: noi avem limba cutare, în afară de Irlanda. În Irlanda 0.3% din populație mai vorbește irlandeză.

Nimeni nu poate să îți fure identitatea, dar tu singur poți să o arunci la coșul de gunoi. Acest lucru e foarte important! Vă spun din experiența irlandezilor. Noi am aruncat, acum 150 de ani, limba noastră străveche, la coșul de gunoi, pentru că am fost „educați” să înțelegem că a fost ceva absolut nefolositor. Am fost învăţaţi că nu poți să te duci în lume să prosperi cu limba irlandeză, căci astfel ești un țăran irlandez nefolositor, un lucru de sfidat. Noi am fost, primii, sclavii Europei.

Cineva mi-a zis la un moment dat: „În fiecare limbă pe care o cunoști ești un alt om”. Eu cred că așa este! Construiești gândurile tale în funcție de vibrația sunetelor.

Limbii română este o limbă latină, dar nu numai o limbă latină. De când am început să citesc despre România, în 1994, am citit că ea este cea mai aproape de limba latină în Europa. Pot să îmi imaginez un munte al limbilor, și pe acest munte este un râu care se numește „râul limbilor latine”. Româna este acolo unde izvorăște limba latină, mai sus. Este o limbă atât de frumoasă! Eminescu o folosește cel mai tare.

Când citesc cuvintele rugăciunii în limba română eu cred că au putere şi rezonanță. În cuvintele din limba română, sunetul și sensul profund sunt foarte, foarte aproape”.

Peter Harley vorbeşte despre credinţa ortodoxă şi despre latinitate ca fiind liantul dintre Răsărit şi Apus:

„Al doilea cuvânt este credința. Credința în Dumnezeu este foarte puternică. Sunteți singurul popor ortodox latin din lume. Asta vă pune într-o poziție de balama între tot ce este în Est și tot ce este în Vest”.

Pentru el, pământul se identifică cu tradiţia:

Al treilea este pământul. Limba, credința și pământul, mai ales Carpații. Carpații sunt coloana vertebrală a poporului român. Stați la fel de confortabil pe partea estică și sudică precum pe partea vestică. Carpații nu au fost niciodată un zid de apărare, ci un copac în care ați urcat în orice moment de primejdie. Pământ cum găsești în România, nu există în Europa. Din acest pământ atât de fertil și de roditor a izvorât o cultură tradițională, autentică bineînțeles. A izvorât și a crescut o cultură tradițională atât de complexă și de frumoasă, atât de plină de valori! Prof. dr. Ion Bucur, fostul director al Muzeului Astra din Sibiu, vorbește despre țăranii din România ca despre o aristocrație a țăranilor Europei. Și cred că așa este!

Eu nu cred să fi fost cultura tradițională irlandeză atât de frumoasă cum este cultura tradițională românească, chiar și astăzi, când este foarte încercată această cultură.

Cultura tradițională este al patrulea cuvânt, Ese vorba despre această tradiție vie, această cultură tradițională vie, care încă se găsește în această parte a Europei. Cum a zis Lucian Blaga, această cultură tradițională, pe care o găsim astăzi în România, este o verigă actuală a unui lanț continuu. La noi, în Vestul Europei, lanțul s-a rupt deja”.

Jertfa de sine este o altă trăsătură pe care Peter Harley o consideră a fi o caracteristică definitorie a spiritului românesc:

„A cincea trăsătură care vă definește, care, probabil, este și cea mai dureroasă, este jertfa. Această jertfă este continuă, aparent interminabilă. Pentru mine, a fi român nu este un pașaport sau un loc, ci seamănă mai mult cu o vocație, a fi român înseamnă a avea o vocație. A fi român nu înseamnă drepturi. Aproape niciodată nu a însemnat drepturi, din păcate, dar înseamnă responsabilitate. A fi român înseamnă o responsabilitate asumată, o cruce pe care să o iei, dar nu în sensul negativ, ci în sensul pozitiv al conceptului.

Acestea sunt cele 5 trăsături pe care cred că le-am cristalizat foarte pe scurt. Pot fi pentru noi un fel de busolă când ne gândim ce înseamnă a fi român. Nu înseamnă o clădire, un imn național, un război sau o victorie și nici un templu, ci este această construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani”.

La finalul conferinţei, Părintele Episcop Ignatie a oferit domnului Peter Hurley Diploma de excelenţă a Episcopiei Huşilor şi Crucea eparhială pentru mireni.

Cine este Peter Hurley

Legătura lui cu România începe în anul 1994 când s-a mutat în Bucureşti pentru a fonda o firmă de marketing. În 2003 a ajuns în Maramureş şi a fost cucerit de frumuseţea satului românesc şi a tradiţiilor regăsite în viaţa rurală din ţara noastră.

În 2012 a mers pe jos de la Cimitirul Vesel din Săpânța până la Muzeul Țăranului Român din București, vreo 650 de kilometri în total. În urma acestei experienţe a scris o carte.

Din 2010 se ocupă de Festivalul “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, la care invită compozitori, muzicieni sau meșteri populari.