Credincioşii din mai multe zone ale Moldovei au participat duminică, 30 august 2015, la slujba sfinţirii bisericii "Sfântul Nicolae" din Huşi. Cu acest prilej, locaşul de închinăciune a primit al doilea ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon.

În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, şi Sfântului Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu, duminică, 30 august 2015, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, a resfinţit Biserica "Sfântul Nicolae" din Huşi. La primele ore ale dimineţii, ierarhul din scaunul vlădicesc de la Huşi a fost întâmpinat cu emoţie de comunitatea parohială şi de soborul numeros de slujitori. Slujba Sfinţirii a fost urmată de Sfânta Liturghie, fiind oficiate de chiariarhul locului. Din soborul preoţilor au făcut parte părinţi consilieri de la Centrul eparhial Huşi, părinţii protopopi ai protopopiatelor Vaslui, Bârlad şi Huşi, părinţi stareţi de la mănăstirile Eparhiei Huşilor şi preoţi din oraş. "Cu prilejul sfinţirii, biserica noastră a primit ca ocrotitor şi pe Sfântul Pantelimon. Evenimentul religios s-a bucurat de prezenţa a peste 1000 de credincioşi. Preasfinţitul Părinte Corneliu a vorbit în cuvântul de învăţătură despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 13-a după Rusalii", a relatat pr. paroh Paul Rariţă, consilier administrativ al Episcopiei Huşilor, care a primit pentru osteneala depusă rangul de iconom stavrofor. La finalul slujbei, s-au exprimat mulţumiri faţă de persoanele care au sprijinit în mod consistent lucrările de reabilitare ale Bisericii "Sfântul Nicolae" din Huşi, atât în timpul preotului Alexandru Vâjâian, cât şi în perioada ulterioară, când funcţia de paroh a fost îndeplinită cu multă dăruire de preotul Paul Rariţă. La propunerea Preasfinţitului Corneliu, distincţiile de vrednicie vor fi oferite ctitorilor şi binefăcătorilor duminică, 6 septembrie 2015. "După 179 de ani de la prima sfinţire, biserica noastră a îmbrăcat din nou veşmântul resfinţirii. Astfel, s-a încununat lucrarea, jertfa şi osteneala credincioşilor care foarte mulţi ani au lucrat şi s-au rugat la Dumnezeu să se bucure de acest eveniment unic în viaţa lor şi a locuitorilor oraşului Huşi", a adăugat pr. paroh Paul Rariţă.