Miercuri, 29 iunie 2011, Preasfinţitul Părinte Corneliu
aniversează doi ani de la întronizarea în demnitatea de
Episcop al Huşilor.
Slujba de întronizare a Preasfinţiei Sale a fost oficiată
după săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor impresionant
de ierarhi, preoţi şi diaconi, având în frunte pe Înaltpreasfinţitul
Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe podiumul
special amenajat în curtea Catedralei episcopale cu hramul
„Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi.
După Sf. Liturghie s-a dat citire gramatei mitropolitane
şi decretului prezidenţial de numire în funcţie, după care
Preasfinţia sa a fost aşezat în scaunul istoric de episcop
al străvechii Episcopii a Huşilor.
Preasfinţitul Părinte Corneliu este cel de 51-lea Episcop
al Huşilor, fiind ales în această demnitate de către Sfântul
Sinod la data de 18 iunie 2009.
La moment aniversar, Permanenţa Consiliului
Eparhial, clerul şi credincioşii venerabilei eparhii moldave,
urează Preasfinţiei Sale viaţa îndelungată şi păstorire
încununată de alese bucurii şi împliniri duhovniceşti.
Întru mulţi şi binecuvântaţi ani,
Preasfinţite Părinte Episcop Corneliu!