Duminică, 29 iunie 2014, Preasfinţitul Părinte Corneliu aniversează cinci ani de la întronizarea în demnitatea de Episcop al Huşilor.
Slujba de întronizare a Preasfinţiei Sale a fost oficiată după săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor impresionant de ierarhi, preoţi şi diaconi, având în frunte pe Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pe podiumul special amenajat în curtea Catedralei episcopale cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi, în prezența unui număr foarte mare de credincioși.
După Sfânta Liturghie s-a dat citire gramatei mitropolitane şi decretului prezidenţial de numire în funcţie, după care Preasfinţia Sa a fost aşezat în scaunul istoric de Episcop al străvechii Episcopii a Huşilor.
Preasfinţitul Părinte Corneliu este cel de 51-lea Episcop al Huşilor, fiind ales în această demnitate de către Sfântul Sinod la data de 18 iunie 2009.
Dintre reperele cele mai importante ale activității Preasfinției Sale în acești cinci ani menționăm:
- inițierea și coordonarea reorganizării administrative a protopopiatelor și unităților de cult din cadrul eparhiei, urmărindu-se eficientizarea activităților acestora;
- coordonarea și susținerea financiară acordată pentru zidirea de noi lăcașuri de cult parohiale și mănăstirești, case parohiale și așezăminte social-filantropice, precum și reparația și înfrumusețarea celor existente, începând cu Mănăstirea Sf. Apostoli Petru și Pavel Huși, clădirile Centrului Eparhial Huși și sediile administrative ale protopopiatelor din eparhie;
- a pus piatra de temelie, a sfințit și resfințit biserici;
- a hirotonit preoți pe seama parohiilor vacante în conformitate cu normele statutare și regulamentare bisericești;
- în plan cultural-misionar s-a îngrijit de apariția primei Cărți de rugăciuni editată de Episcopia Hușilor (în două ediții), dar și a Învățăturii de credință creștin-ortodoxă;
- a inițiat și organizat coruri preoțești pe lângă protopopiate, dar mai ales Corul „Dignus est” al preoților din Episcopia Hușilor, care a imprimat până în prezent două CD-uri (Sfânta Liturghie arhierească și Colinde).
La moment aniversar, Permanenţa Consiliului Eparhial, clerul şi credincioşii venerabilei eparhii moldave, urează Preasfinţiei Sale viaţa îndelungată şi păstorire încununată de alese bucurii şi împliniri duhovniceşti.
Întru mulţi şi binecuvântaţi ani, Preasfinţite Părinte Episcop Corneliu!