Ieri, 14 octombrie 2009, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, a participat la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârşită pe un un podium special amenajat, de un sobor de ierarhi membri ai Sf. Sinod, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Au fost prezenţi şi ierarhi din străinătate, Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolit de Heracleion şi primatul Bisericii Ortodoxe din Creta, Înaltpreasfinţitul Dometian, Mitropolitul Vidinului din Bulgaria şi Preasfinţitul Paisie, Episcop de Gorlice, din Polonia.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezenţa lucrătoare a moaştelor Cuvioasei Parascheva şi a Sf. Vasile cel Mare, la care au participat un număr impresionant de pelerini.

La final, IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a mulţumit pelerinilor pentru răbdare şi a rugat pe Dumnezeu prin mijlocirea Sf. Cuvioase Parascheva, să le dăruiască cele de folos spre mântuire.

Foto: www.episcopiacaransebesului.ro