Am ascultat şi citit cu maximă atenţie intervenţiile domnului Cristian Tudor Popescu pe tema moaştelor şi, implicit, a pelerinilor (creştini). Toate acestea m-au pus în faţa unei „revelaţii” de netăgăduit: în spatele acestor intervenţii stă o persoană care manifestă, în mod compulsiv, o atitudine isterizată, cu parfum marxist, faţă de moaşte şi de pelerini, precum şi o apetenţă invariabilă pentru lichidarea prin verbiaj agresiv a celor care nu împărtăşesc acelaşi set de „valori” progresiste ca ale acestuia. Cu alte cuvinte, un ghem de nervi aflat într-o permanentă alertă ori de câte ori aude de moaşte şi pelerini (creştini) sau un clonţ polemic, îmbibat în pulsiuni combative, în aroganţa unor păreri, emanate ca fiind întotdeauna infailibile şi în tonuri permanent erectile.