În zilele de 17 și 18 octombrie 2015, Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va avea următorul program pastoral-misionar:

Sâmbătă, 17 octombrie 2015, Preasfinția Sa va efectua o vizită pastorală în Parohia Oprișița, Protopopiatul Vaslui, unde va pune piatra de temelie pentru două noi lăcașuri de cult în două filii aparținătoare acestei parohii, după cum urmează:

- în localitatea Fântâna Blănarului, comuna Bogdana, se va pune piatra de temelie pentru noua biserică cu hramul Sf. Cuvios Dimitrie Basarabov;

- în localitatea Teișoru, comuna Pușcași, se va pune piatra de temelie pentru noua biserică cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe.

În ziua de 18 octombrie 2015, în Duminica a 20-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi slujba de sfinţire a capelei militare cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din cadrul Unității Militare 01776 Huși. Slujba de sfinţire va fi urmată de oficierea Sfintei Liturghii.

Piatra de temelie a capelei militare cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie, aflată în curtea Batalionului 202 Apărare CBRN (I.D.) „General Gheorghe Teleman”, a fost pusă la data de 10 august 2000 de către Preasfințitul Corneliu,  pe atunci Arhiereu Vicar al Episcopiei Hușilor. În perioada 2000 – 2006 s-a construit capela din cărămidă și piatră, iar începând cu anul 2012 s-au reluat lucrările constând în pictură și mobilier bisericesc, fiind terminate în luna octombrie 2015.

-----------------------------------------------------------------------------------------

Sfânta Evanghelie din Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain) -  Luca 7, 11-16

În vremea aceea s-a dus Iisus într-un oraş numit Nain, şi împreună cu Dânsul mergeau mulţi ucenici ai Lui şi popor mult. Iar când s-au apropiat de poarta oraşului, iată scoteau un mort, singurul fecior al maicii sale, şi era ea văduvă; iar din oraş popor mult era cu dânsa. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: nu mai plânge. Atunci, apropiindu-se, s-a atins de coșciug, iar cei care-l duceau au stat şi El a zis: tânărule, ţie îţi zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a sculat în sus şi a început să vorbească. Iar Iisus l-a dat maicii sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: un prooroc mare s-a ridicat între noi, şi: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

Ultimele articole