Gălăţenii şi-au sărbătorit astăzi, 30 noiembrie, ocrotitorul,
pe Sfântul Apostol Andrei. La Catedrala Arhiepiscopală din
Galati, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor alcătuit
din 5 ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române, între care s-a aflat si Preasfintitul Părinte Episcop
Corneliu al Huşilor.

Soborului arhieresc i s-a alăturat şi un oaspete din Grecia,
Înaltpreasfinţitul Părinte Ignatie, Mitropolit de Dimitriada-Volos,
care a adus racla cu fragmente din moaştele şi omoforul
Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, informează TRINITAS
TV.

„Galaţi a fost primul oraş din România care în anul 1992
a cerut prin consiliul municipal de atunci un ocrotitor
spiritual şi noi am considerat că acesta este Sfântul Apostol
Andrei”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul
Dunării de Jos.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj
de binecuvântare cu prilejul sărbătorii de astăzi. Mesajul
Întâistătătorului Bisericii noastre a fost citit de Preasfinţitul
Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.

Evenimentul s-a încheiat cu ceremonia de premiere a celor
mai buni dintre elevii participanţi la concursul „Sfinţii-dascălii
dreptei credinţe şi mijlocitorii darurilor lui Dumnezeu”,
competiţie închinată Sfântului Apostol Andrei.

La manifestările de astăzi de la Catedrala Arhiepiscopală
din Galaţi au participat mii de credincioşi, veniţi din
toată ţara. Aceştia s-au putut închina la Cinstitul Lemn
al Sfintei Cruci, precum şi la moaştele Sfinţilor Andrei,
Nicolae, Vasile cel Mare şi Nectarie Taumaturgul.

Ierarhii prezenţi la Galaţi au inaugurat astăzi biblioteca
„Centrului de studii teologice”, din cadrul Sălii „Episcop
Chesarie Păunescu”. Biblioteca, aflată în cadrul Centrului
eparhial, cuprinde peste 8.000 de volume cu lucrări de referinţă
din literatura teologică. De asemenea, ierarhii prezenţi
au binecuvântat lucrările de restaurare şi înnoire efectuate
la sediul administrativ al Arhiepiscopiei.