Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domului şi Mântuitorului
nostru Iisus Hristos are în cultul ortodox slujbe şi rânduieli
speciale. În Săptămâna Patimilor, de duminica seara până
vineri seara, se oficiază slujba deniilor pentru zile de
luni până sâmbăta din Săptămâna Mare. Dintre aceste slujbe
deniile de joi şi vineri seara sunt speciale prima, cea
de joi seara, fiind Denia celor 12 Evanghelii (care vorbesc
despre Patimile Domnului) care se săvârşeşte după această
rânduială numai în Biserica Ortodoxă Română. Iar la cea
de vineri seara, Denia din Marea şi Sfânta Sâmbătă, se cântă
Prohodul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În Săptămâna Mare se săvârşeşte luni, marţi şi miercuri
Liturghia darurilor mai înainte Sfinţite iar joi şi sâmbătă
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.
Ziua de vineri este zi aliturgică adică nu se săvârşeşte
Sfânta Liturghie.
La Liturghia Sfântului Vasile cel Mare din Sfânta şi Marea
Joi se scoate, la Proscomidie, un Sfânt Agneţ special care
este sfinţit la această Liturghie şi va fi uscat şi sfărâmat
a treia zi de Paşti la Liturghia Sfântului Ioan Gură de
Aur, într-o rânduială specială, miridele rezultate fiind
folosite ca Împărtăşanie pentru bolnavi, copii şi în situaţii
speciale. Această Sfântă Împărtăşanie este păstrată în Chivotul
din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.
În Sfânta şi Marea Joi la sfârşitul Sfintei Liturghii există
rânduiala spălării picioarelor în amintirea gestului făcut
de Mântuitorul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină
când a spălat picioarele celor 12 apostoli. Această rânduială
se săvârşeşte în unele mănăstiri din Patriarhia Română şi
este oficiată de stareţul mănăstirii care spală picioarele
a 12 dintre vieţuitorii mănăstirii pe care o conduce. În
Sfânta şi Marea Vineri, în Biserica Ortodoxă se săvârşesc
Ceasurile Împărăteşti în cadrul cărora se citesc textele
evanghelice legate de patimile Domnului nostru Iisus Hristos.
Aceste ceasuri se numesc împărăteşti deoarece în Bizanţ
participa şi împăratul la ele. Tot în Sfânta şi Marea Vineri
se săvârşeşte după ceasurile împărăteşti se săvârşeşte slujba
Vecerniei Mari în cadrul căreia se scoate în mijlocul bisericii
Sfântul Epitaf pe care este reprezentată punerea în mormânt
a Mântuitorului. Sfântul Epitaf rămâne în mijlocul bisericii
până la sfârşitul slujbei Deniei Prohodului Domnului de
vineri seara când este dus de preoţi în Sfântul Altar după
ce a fost purtat în procesiune în jurul bisericii. În Sfântul
Altar, Epitaful este aşezat pe Sfânta Masă unde rămâne în
toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii Înălţării
Domnului când va fi aşezat la locul său în biserică.
Sursa: Agenţia de Ştiri Basilica