În această sâmbătă, prima din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea tuturor celor din veac adormiţi întru dreapta credinţă. Astfel, în toate bisericile noastre se va săvârşi Sfânta Liturghie urmată apoi de Slujba Parastasului pentru morţi.
De asemenea slujbe de pomenire se vor oficia şi în cimitire la mormintele celor dragi. Această pomenire generală a morţilor poartă numele de Moşii de toamnă, moşii de iarnă fiind pomeniţi în sâmbăta dinaintea Înfricoşătoarei Judecăţi, iar moşii de vară în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor.
În această zi Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă mijlocire pentru toţi cei adormiţi, atât pentru drepţii din Vechiul Testament care au adormit fără să-L vadă pe Hristos, cât şi pentru cei ce au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea necesară. Aceste mijlociri au ca scop: ca Dumnezeu să-i învrednicească de milostivire Sa, să-i judece cu blândeţe şi să-i aşeze în ceata drepţilor.
Sursa: Radio Reîntregirea Alba Iulia