Taina întrupării Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, întâmplată în orașul Betleem din Iudeea, ne-a adunat pe toți în sfintele biserici pentru a descoperi puterea dragostei Lui față de tot omul care-L caută și dorește să-I urmeze Lui.

Sărbătoarea sfântă pentru care timp de 40 de zile ne-am pregătit spre a o întâmpina cu sufletele și inimile curățite prin pocăință și dorință de înnoire a vieții, ne reașează înaintea noastră frumusețea nepieritoare a colindelor, strălucirea stelei care luminează noaptea necunoștinței, glasul îngerilor care aduc lumii întregi bucuria cea mare și nepieritoare, că un Mântuitor S-a dăruit nouă pentru salvarea și ridicarea noastră.

Astăzi zidul cel despărțitor cade, sabia de foc se depărtează, heruvimul nu mai păzește pomul vieții, iar noi ne împărtășim din dulceața raiului, de la care ne-am depărtat prin neascultare.

Chipul (icoana) cea veșnică a Tatălui, pecetea veșniciei Lui, Iisus Domnul și Mântuitorul primește a se face Prunc născut din Fecioara Maria care n-a cunoscut nuntă, a rămas ce era, Dumnezeu adevărat, și a devenit ce nu era, în timp om făcându-se din iubire de oameni.

Cetatea Betleemului devine părtașă la taina începutului pregustării timpului veșnic, cerurile se deschid,  Dumnezeu coboară pe pământ să-l ridice pe om și să-i dea sens vieții. Cel nevăzut se face văzut în brațele Fecioarei cu chipul plin de lumină, deschide ochii sufletului celor care înaintea Lui  îngenunchiază aducându-i darurile lor, credința, ascultarea, dragostea și îndelunga răbdare. Astăzi, cuvintele și doririle proorocilor se împlinesc, Dumnezeu este cu noi și ne dăruiește puterea credinței care mută munții din loc. (Matei 21, 21)

“Tu, Betleeme, pământul seminției (tribului) lui Iuda nu ești cel mai mic între miile lui Iuda, în tine se va naște Fiul lui Dumnezeu, povățuitorul Care va paște poporul Meu, începutul Lui în zilele veșniciei”. (Miheia 5,1-2)

Bucuria împlinirilor celor de Dumnezeu promise, prin Nașterea Domnului astăzi se arată. Magii din îndepărtatul Răsărit călăuziți de stea călătoresc, păstorii se fac părtași mesajului îngeresc „de pace și bucurie între oameni” (Luca 2, 14). Așteptarea de milenii a venirii Mântuitorului astăzi s-a împlinit. Toată istoria omenirii este străbătută de dorința împlinirii vechilor profeții. Din momentul venirii Lui la noi, istoria începe a se scrie din nou,  noi ne găsim față în față cu Dumnezeu – Omul care ne pregătește pentru pregustarea timpului veșnic în împărăția Sa “nestricăcioasă și nepieritoare”  (1 Petru 1,4). Credința în El ne eliberează de păcat și suferință, ne îndreaptă către viața cea veșnică în împărăția luminii, ca fii ai luminii și ai zilei fără sfârșit. Iisus Domnul devine Fiul omului ca pe noi oamenii să ne facă nemuritori: “Că așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a trimis pe Fiul Său în lume ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”  (Ioan 3,16).

În această credință prin taina botezului și trăire a vieții în Biserică, ne eliberăm de păcat, suferință și moarte, împărtășindu-ne de taina veșniciei.

Iubiți frați și surori în credință,

Nu toată omenirea a înțeles taina ce astăzi s-a descoperit. Gândul înșelător de a stăpâni prin abuz, dorința de a rămâne veșnici pe pământ a făcut ca unii să răspundă la glasul chemării Domnului cu indiferență, respingere și violență. Prezența Domnului și Mântuitorului nostru a  deranjat pe cei de atunci, mai marii timpului care căutau să scape de El. Paginile istoriei sângeroase a uciderii pruncilor din Betleem dau mărturie de refuzul și răspunsul omului căzut la chemarea cerului.

O altă țară străină a trebuit să-i ofere ospitalitatea și găzduirea. “El a coborât în mijlocul poporului Său, dar ei nu L-au primit” (Ioan 1,11).

Prezența Lui deranja, doreau ca El să fie departe de ei, preferau cele înșelătoare în locul celor adevărate, cele vremelnice și trecătoare în locul celor veșnice, minciuna și ipocrizia în locul adevărului și a iubirii.

Această stare tensionată va fi mereu prezentă în viața Mântuitorului nostru, din nefericire, de atunci până în zilele noastre, lucrurile se perpetuează mereu, pentru că cele rele au întâietatea celor bune, cele vremelnice sunt prezente, iar cele veșnice de multe ori neglijate.

Cultura morții, minciuna, neadevărul, lașitatea, necredința sunt lucruri pe care le întâlnim zilnic.  Prezența Mântuitorului Hristos în această lume, Biserica Lui, preoții, credincioșii mărturisitori au început să deranjeze.

Lupta împotriva lor este extrem de evidentă, se caută prilej de denigrare, se urmărește anihilarea sufletului prin tot ceea ce este distrugător și înșelător.

Asistăm cu durere și compasiune la promovarea și susținerea răului sub toate formele, consecințele înstrăinării de Dumnezeu și veșnicie vor fi dramatice. Educația creștină supără, crează repulsie, se preferă și se cultivă ura, profitul și distrugerea vieții. Nașterea Domnului este începutul timpului veșnic care ne trezește la adevărata viață specifică creștinilor mărturisitori și trăitori ai dreptei credințe.

Această mare sărbătoare a coborârii Celui veșnic la noi oamenii, este încă un prilej de a privi cu atenție asupra propriei vieți. Întâlnirea noastră cu Domnul și Mântuitorul nostru prin sfintele slujbe, prin ascultarea și împlinirea cuvântului Său, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Său, ne dau puteri de a birui răul, prin suferință și provocare făcându-ne părtași la taina Bisericii Lui. Începând din aceste zile, să nu uităm cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur (+407), care ne învață cum să trăim și să viețuim sub puterea credinței și a faptei celei bune care ne duc spre împărăția veșnică a lui Dumnezeu: “Dacă ai deprindere la păcate, să așezi asupra ta frica de Dumnezeu și de chinurile cele veșnice, și le vei birui cu adevărat. Ce osteneală sau durere este, să te rogi lui Dumnezeu seara și dimineața, Celui ce dă oricui care-I cere Lui? Ce durere pătimești, dacă nu zici ceva rău nimănui? Ce împiedicare este să lepezi invidia și toată răutatea? Ce osteneală mare este a săvârși fapta cea bună după puterea ta în fiecare zi? Ce vei pătimi, dacă nu vei grăi cuvinte de rușine, nici nu vei judeca sau defăima pe aproapele tău? Ce împiedicare este să arăți milă celui aflat în suferință?” (Sf. Ioan Gură de Aur – Proloage, vol. 2, p. 473).

Acum, când cerul S-a milostivit spre noi prin venirea în lume a Mântuitorului nostru, să arătăm bunătate și blândețe celor triști, uitați, bolnavi și părăsiți.

Anul acesta se apropie de final cu mare repeziciune, așa trec zilele, lunile, anii, iar noi, călători pe acest pământ, repede și sigur ne îndreptăm pe calea veșniciei.

Să rugăm pe Domnul și Stăpânul istoriei, ca Anul cel Nou să fie un an binecuvântat, cu darul cel ceresc, cu puterea credinței lucrătoare spre fapta cea bună.

Către Domnul și Mântuitorul nostru fierbinte pururea pentru voi toți rugător,

       † CORNELIU

EPISCOPUL   HUȘILOR