La sediul Protopopiatului Vaslui a avut loc luni, 26 aprilie
2010, şedinţa administrativă semestrială cu cântăreţii din
cadrul Protopopiatului. S-a prezentat referatul cu tema
,,Drepturile şi obligaţiile cântăreţilor bisericeşti conform
Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe
Române", susţinut de către pr. Cătălin Ungureanu, secretarul
Protopopiatului Vaslui, oferindu-se detalii despre istoria,
originea, treptele, numărul şi durata existenţei clerului
inferior. Pe 27 aprilie a avut loc întrunirea lunară cu
preoţii din Protopopiatul Vaslui. Referatul cu tema "Elemente
în organizarea hramurilor la nivel de parohie din mediul
rural, urban şi la mănăstiri" a fost prezentat tot
de către pr. secretar Cătălin Ungureanu. "După lectura
referatului s-a abordat partea practică a temei prin propuneri
concrete privind organizarea hramurilor prin colaborarea
dintre preoţii învecinaţi, prin implicarea efectivă a preoţilor,
a consiliilor parohiale şi a comitetelor parohiale. Am lansat
invitaţia ca preoţii şi credincioşii din parohiile aflate
în jurul mănăstirilor să participe la hramurile acestora
ca o metodă de îmbunătăţire a vieţii spirituale a credincioşilor",
a spus pr. Vasile Pârcălabu, protoiereul Protopopiatului
Vaslui. La conferinţa de marţea trecută au fost prezentaţi
şi noii preoţi ai Protopopiatului Vaslui: pr. Adrian Buimac
de la parohia Costeşti II şi Sorin Vână de la parohia Tăcuta.