Începând cu seara zilei de marţi, 14 aprilie, când a fost săvârşită slujba Deniei, în Biserica Ortodoxă este prăznuită Sfânta şi Marea Miercuri. Conform Sinaxarului citit la această slujbă, „în Sfânta şi Marea Miercuri se face pomenire de femeia păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea Patimă”. „Când Iisus S-a suit în Ierusalim şi era în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel mir de mare preţ. Pomenirea ei s-a pus în această zi, pentru ca, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindenea şi tuturor fapta ei cea plină de foarte multă căldură. Ce-a îndemnat-o, oare, la asta? Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toţi, prietenia Lui cu toţi oamenii şi mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros, pe care legea îl socotea necurat şi poruncea să fie îndepărtat dintre oameni. Se gândea deci femeia că-i va vindeca şi boala ei, după cum a vindecat-o pe a aceluia. Şi într-adevăr, pe când şedea la masă, I-a turnat pe capul Lui mir în valoare cam de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. Pe urmă Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare şi a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună. Trebuie să se ştie că femeia aceasta nu este una şi aceeaşi la toţi Evangheliştii. După cum spune dumnezeiescul Hrisostom, la cei dintâi trei Evanghelişti este vorba de una şi aceeaşi femeie, numită îndeosebi femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viaţă curată, Maria, sora lui Lazăr, pe care n-ar fi iubit-o Hristos de-ar fi fost o păcătoasă. Maria, spre deosebire de celelalte, cu şase zile înainte de Paşti, pe când Domnul şedea la masă în casa ei din Betania, a întrebuinţat mir şi l-a turnat pe frumoasele Lui picioare şi I le-a şters cu părul capului ei, arătând faţă de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu. Ea ştia bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoţii se sfinţeau cu mir, iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălţat lui Dumnezeu. I-a adus Lui acest mir şi l-a dăruit Învăţătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morţi pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduieşte vreo răsplată. Într-adevăr, cu acest prilej numai Iuda murmura, din pricina iubirii sale de argint. Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu, a turnat acel mir de preţ pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paşti, pe când Iisus era tot în Ierusalim şi tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă şi ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorinţa lui Hristos de a face milostenie. Mai mult, acestei femei păcătoase i s-a dat şi răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea. Prin urmare unii spun că este vorba de una şi aceeaşi femeie, pe când învăţătorul cel cu rostul de aur spune că este vorba de două femei. Sunt însă unii care spun că e vorba de trei femei: două cele amintite mai sus, care I-au turnat mir nu cu mult înainte de Patima Domnului, iar o a treia cu mult înainte de acestea, dar mai bine spus prima care a turnat mir pe Hristos, aproape pe la mijlocul predicării evanghelice; ea era şi desfrânată şi păcătoasă. Aceasta a venit în casa fariseului Simon, şi nu a lui Simon leprosul; i-a turnat numai mir pe picioarele lui Hristos; de fapta ei s-a scandalizat numai fariseul; şi în sfârşit, ei îi dăruieşte Mântuitorul iertarea păcatelor. Despre această păcătoasă povesteşte numai dumnezeiescul Luca pe la mijlocul Evangheliei sale, după cum s-a spus mai sus. Căci după ce istoriseşte fapta acestei femei păcătoase, adaugă îndată aceste cuvinte: «După aceasta Iisus a mers prin oraşe şi sate, binevestind şi propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu». Din aceste cuvinte se vede că fapta acestei femei păcătoase nu s-a întâmplat în timpul patimilor. Prin urmare, şi din pricina timpului, şi din pricina celor ce L-au primit pe Hristos, şi din pricina persoanelor şi din pricina caselor, dar încă şi din pricina chipului în care a turnat mirul, urmează că au fost trei femei: două păcătoase, iar a treia, sora lui Lazăr, Maria, care strălucea printr-o viaţă curată. În privinţa caselor: una este casa fariseului Simon, alta casa lui Simon leprosul în Betania, şi alta iarăşi casa surorilor lui Lazăr, Maria şi Marta, tot în Betania. Din acestea rezultă iarăşi că Hristos a luat parte la două ospeţe în Betania: unul cu şase zile înainte de Paşti, în casa lui Lazăr, când a mâncat împreună cu El şi Lazăr, după cum istoriseşte fiul tunetului, grăind aşa: «Cu şase zile înainte de Paşti, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel ce murise şi pe care Hristos l-a înviat din morţi. I-au făcut Lui acolo cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce şedeau cu El la masă. Iar Maria, luând o litră de nard curat de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus, şi I-a şters picioarele Lui cu părul capului ei». Cealaltă cină I s-a făcut Lui cu două zile înainte de Paşti, pe când Hristos era tot în Betania, în casa lui Simon leprosul; atunci s-a apropiat de El femeia păcătoasă şi a turnat mirul cel de mare preţ. Că aceasta s-a petrecut cu două zile înainte de Paşti, o arată Sfântul Evanghelist Matei când scrie că Hristos a spus ucenicilor: «Ştiţi că după două zile sunt Paştile». Iar mai jos puţin, Sfântul Evanghelist Matei adaugă: «Şi fiind Iisus în Betania în casa lui Simon leprosul s-a apropiat de El o femeie păcătoasă, având un alabastru cu mir de mare preţ şi l-a turnat pe capul Lui pe când şedea la masă». Tot aşa spune şi Marcu: «Şi după două zile erau Paştile şi Azimile; şi pe când era în Betania în casa lui Simon leprosul şi şedea la masă, a venit o femeie...» şi celelalte. Sunt şi unii care susţin că femeia care a uns cu mir pe Domnul, despre care vorbesc cei patru Evanghelişti, este una şi aceeaşi. Ei socotesc că Simon fariseul şi Simon leprosul este una şi aceeaşi persoană, considerând că el este şi tatăl lui Lazăr şi al surorilor sale, Maria şi Marta. Mai susţin că este una şi aceeaşi cină; apoi că este una şi aceeaşi casă, cea din Betania a lui Simon, care a pregătit foişorul cel aşternut, unde a avut loc Cina cea de Taină. Părerea acestora însă nu este dreaptă. I s-au dat lui Hristos două mese în Betania, în afară de Ierusalim; una cu şase zile, iar alta cu două zile înainte de Paştile evreilor, după cum s-a spus. Atunci şi femeile au adus lui Hristos mir şi l-au turnat pe El în chipuri diferite. Cina cea de Taină şi foişorul cel aşternut a fost pregătit în Ierusalim şi cu o zi înainte de Paştile evreilor şi de pătimirea lui Hristos. Unii spun că au pregătit Cina în casa unui om necunoscut; alţii că au pregătit-o în Sfântul Sion, în casa ucenicului Ioan, cel care s-a rezemat pe pieptul lui Iisus. Aici, într-adevăr, au fost ascunşi ucenicii de frica iudeilor, aici, după Înviere, a pus Toma degetul în coasta lui Hristos, aici a avut loc Pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii, şi încă alte fapte nespuse şi tainice. Mi se pare însă, şi este adevărat, că este mai exactă susţinerea lui Hrisostom, că două sunt femeile care au turnat mir pe Hristos. Una despre care vorbesc cei trei Evanghelişti, o femeie desfrânată şi păcătoasă; ea a turnat mir pe capul lui Iisus. Alta, cea din Evanghelia după Ioan, Maria, sora lui Lazăr; ea a adus mir şi l-a turnat numai pe dumnezeieştile picioare ale lui Hristos. Altele sunt cinele din Betania şi alta este Cina cea de Taină. Şi se vede asta din aceea că după ce se povesteşte fapta femeii păcătoase, Mântuitorul trimite pe ucenici în Ierusalim ca să pregătească Paştile: «Mergeţi, le-a spus El, în cetate la cutare şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: La tine vreau să fac Paştile cu ucenicii Mei». Şi iarăşi: «Şi vă va întâmpina un om cu un ulcior cu apă... Şi el vă va arăta un foişor mare, aşternut. Acolo să pregătiţi». Iar ei plecând, au aflat precum le zisese şi au pregătit Paştile, adică Paştile evreilor, care băteau la uşă. Şi Mântuitorul a venit şi l-a făcut împreună cu ucenicii Lui, după cum zice dumnezeiescul Hrisostom. Apoi după ce s-a făcut Cina cea de Taină şi după ce între timp a spălat picioarele ucenicilor, S-a aşezat din nou la masă şi ne-a predat pe aceeaşi masă Paştile nostru, după cum spune Ioan Gură de Aur. Dumnezeiescul Ioan, împreună cu Marcu, dumnezeieştii Evanghelişti, au arătat şi cum era mirul. L-au numit curat şi de mare preţ. Prin curat, este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat şi neamestecat. Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir, care curge întâi. Marcu adaugă că femeia în grabă a spart vasul, care era strâmt la gură; un astfel de vas se numeşte alabastru. Acest vas, spune Sfântul Epifaniu, este de sticlă şi e făcut fără toartă; un astfel de vas se numeşte amforă. Mirul acela era făcut din mai multe materii: flori de smirnă, scorţişoară bine mirositoare, stânjenel, trestie aromată şi untdelemn. Dar Tu Hristoase Dumnezeule, Care ai fost uns cu mir spiritual, slobozeşte-ne de patimile ce vin asupra noastră şi miluieşte-ne pe noi ca un singur bun şi de oameni iubitor. Amin.”

Sursa: www.basilica.ro