BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:

În zilele de 19-20 mai 2011, în Sala sinodală din Reşedinţa
patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh
Daniel, va avea loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române.

Joi, 19 mai 2011, membrii Sfântului Sinod vor alege prin
vot secret ierarhul titular în scaunul vacant de Arhiepiscop
al Alba-Iuliei. Ierarhii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei
Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului în consultare
cu membrii Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Alba Iuliei
au desemnat drept candidaţi pe Preasfinţitul Părinte Andrei
Făgărăşanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi
pe Preasfinţitul Părinte Irineu Bistriţeanul, Episcop vicar
al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Pe ordinea de zi a Sfântului Sinod se mai află problema
atitudinii Patriarhiei Ierusalimului faţă de Aşezământul
românesc de la Ierihon şi relaţiile Patriarhiei Române cu
Patriarhia Ierusalimului, precum şi alte teme de actualitate
ale vieţii bisericeşti.