Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, a sfinţit duminică, 29 mai 2016, Biserica cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Sfântul Corneliu Sutaşul” a Parohiei Corni – Albeşti, Protopopiatul Huşi, judeţul Vaslui.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Părinte Corneliu a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a făcut referire la convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineancă (Sf. Ev. Ioan, cap. 4, vers. 5-42) rânduită în Duminica a V-a după Paşti. La final, Episcopul Huşilor, ctitorul bisericii din Albeşti-Corni, şi-a exprimat bucuria pentru că Dumnezeu l-a ajutat să ajungă slujitor al Sfântului Altar şi să zidească un locaş de închinăciune în satul natal. „Mă bucur nespus de mult pentru că este un har de la Dumnezeu ca astăzi (n.r. duminică, 29 mai 2016) să îmbrăcăm această frumoasă biserică cu bucurie şi cu împlinirea lucrului bun. Acest locaş de închinăciune este o poartă deschisă spre ceruri. Este un moment deosebit pentru că pot să-I mulţumesc lui Dumnezeu cu recunoştinţă pentru darul vieţii, pentru că m-a pus să-I slujesc şi să-I vestesc taina credinţei şi a cuvântului Său. Port amintirea oamenilor pe care i-am cunoscut în acest sat, în mijlocul cărora am crescut. Port în amintirea și în rugăciunile mele chipurile lor pline de bunătate, brăzdate de greutățile vieții. Din acest sat am plecat deseori spre Gara Crasna pentru a lua trenul în diferite direcţii şi îmi aduc aminte de greutatea drumului şi de oboseala călătoriei”, a spus Preasfinţitul Părinte Corneliu, care a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru că s-au rugat împreună cu prilejul sfinţirii locaşului de închinăciune din Corni.