Evanghelia Duminicii a XXV-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv) se află la Luca 10, 25-37: ,,În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi". Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc, venind şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Deci, care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Iar Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea”.

Samarineanul Milostiv este Mântuitorul Hristos întrupat, Care văzându-l pe cel căzut şi fără ajutor l-a ridicat vindecându-i rănile cu ajutorul Sfintelor Taine, ducându-L în siguranţă în Biserica Sa. Răspunsul dat întregii omeniri la întrebarea generată de căderea şi suferinţa ei, este unul singur - salvarea numai în casa de oaspeţi, care este biserica - spital duhovnicesc, în care cine intră găseşte vindecare şi alinare durerilor sale.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii au interpretat pilda dându-i un caracter hristologic şi eclesiologic. Interpretarea lor corespunde întru totul ideii centrale, care a şi generat această parabolă ce este viaţa cea veşnică şi dobândirea (câştigarea) ei. Omul căzut, aproape viu, este omenirea ce poartă în ea chipul primului om căzut şi depărtat de Dumnezeu. Istoria lui este o depărtare şi înstrăinare de Dumnezeu, care s-a lăsat lovit de propriile patimi, exploatat de rău şi transformat adesea în unealta răului. Calea de la Ierusalim spre Ierihon este calea popoarelor, a omenirii care şi astăzi în ciuda harului iertării şi mântuirii izvorâte din Crucea şi Învierea Domnului, este mai mult moartă decât vie, părelnic fericită dar în realitate foarte zbuciumată, în mod înşelător stăpână pe sine, dar mereu lovită de spectrul suferinţelor şi al morţii. „Fiindcă tu zici: sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol” (Apoc. 3,17).

Imperativul puternic şi direct al pildei este un program de viaţă al tuturor: „Mergi şi fă şi tu la fel”, urmează prin fapte pe blândul samarinean, alătură-te lui, fii următor lui, fă aceasta şi vei fi viu!”