Mâine, 07 iunie 2009, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor, va săvârşi slujba Sfintei Liturghii la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Luni, de sărbătoarea Sfintei Treimi, Arhiepiscopul Iaşilor va oficia slujba Sfintei Liturghii la Centrul de Conferinţe „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la finalul căreia îi va binecuvânta pe absolvenţii Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, care vor depune jurământul de credinţă.
La sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea Dragomirna din judeţul Suceava, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va oficia slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Dobrovăţ din judeţul Iaşi si PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, va sluji la Catedrala „Pogorârea Sf. Duh“ din Oneşti.
PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor, va oficia slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Rafaila, din judeţul Vaslui.