Asociația Tinerilor Ortodocși Vaslui va implementa, în cadrul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui, proiectul intitulat „Tinerii iubitori de folclor”. Acesta va cuprinde o serie de activități cultural-artistice, precum: spectacole de cântece religioase și tradiționale susținute de Corala ATOV și soliști vocali, dansuri populare și ateliere de lucru manual obiecte de artizanat.
În cadrul proiectului vor fi achiziționate 20 de costume populare autentice și vor fi confecționate 50 de obiecte de artizanat.
Grupul țintă al proiectului este alcătuit din 55 de tineri cu vârste cuprinse între 14 - 35 ani, care fac parte din Asociația Tinerilor Ortodocși Vaslui, dintre care 20 tineri alcătuiesc Corala ATOV, 15 tineri talentați în vederea creării obiectelor de artizanat și 20 tineri talentați în dansuri populare.
Scopul proiectului îl reprezintă punerea în valoare a patrimoniului cultural românesc şi cultivarea sentimentelor de respect pentru valorile naţionale, în rândul tinerilor, prin promovarea acestora în cadrul unor evenimente cultural-artistice.