Mitropolitul Veniamin s-a născut la data de 20 decembrie 1768, în satul Roşieşti, ţinutul Fălciului, într-o familie de boieri moldoveni, Costachi, mama sa, Maria, provenind din familia Cantacuzino. A studiat la Școala grecească de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași. Tatăl său, văzându-i dragostea și înclinarea pe care o avea pentru viața călugărească, l-a dat în grija Episcopului Iacob Stamati de la Huși. A intrat în mănăstire la Neamț, fiind atras probabil de faima starețului Paisie Velicikovski. Aici a fost tuns în monahism chiar de către episcopul Iacob Stamati, în anul 1783, la vârsta de 15 ani, primind numele de Veniamin. În martie, 1789, a fost ales egumen la Mănăstirea „Sfântul Spiridon” din Iași. În 1792 a fost ales episcop la Huşi, iar în 1796 este mutat în scaunul de la Roman, unde a transformat bolniţa făcută de Gherasim Putneanul într-un adevărat spital (prima instituţie de acest fel din România), cu clădire proprie şi farmacie, cu personal medical specializat, urmând să deservească locuitorii oraşului. Pentru funcționarea acestui spital, episcopul Veniamin a donat 80 de pungi de bani.

În 1803, episcopul Veniamin de la Roman a fost ales Mitropolit al Moldovei păstorind, cu două întreruperi (1808-1812 şi 1821-1823), aproape patru decenii. Mitropolitul Veniamin a fost supranumit luminătorul Moldovei datorită susținerii pe care a acordat-o învățământului și culturii din Moldova.

Este primul ctitor al Catedralei „Întâmpinarea Domnului” din Iași (1833-1842). A fost locţiitor de domn (caimacam) în două rânduri.

A trecut la cele veşnice la 18 decembrie 1846, fiind înmormântat lângă biserica Mănăstirii Slatina. La 30 decembrie 1886, rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse la Iași, de către Sfântul Mitropolit Iosif Naniescu şi aşezate în Catedrala Mitropolitană, pe care a și ctitorit-o.

Marele istoric Nicolae Iorga, într-un cuvânt legat de anvergura spirituală și culturală a acestui Ierarh al Moldovei, a spus următoarele: „dacă ai fi întrebat pe boierul de modă veche, ca şi pe studentul de la Paris, pe creştinul dreptcredincios, ca şi pe evreu chiar, cine e omul cel mai bun din Moldova, el ar fi răspuns într-un glas: «părintele Veniamin». Dacă ai fi cercetat pe lângă aceiaşi oameni care e omul cel mai harnic din ţară, acel care nu lasă nici o clipă fără întrebuinţare folositoare altora, ţi s-ar fi arătat în căsuţa săracă a vechii mitropolii dărăpănate un bătrân călugăr de aproape optzeci de ani care-şi mai aprindea candela vegherilor pentru a câştiga şi a împărtăşi învăţătura scripturilor, care i se părea lui călăuza cea mai sigură pe grelele drumuri ale vieţii. Dacă ai fi vrut să ştii care e cel mai sărac, cel mai lipsit, cel mai vândut dator dintre făcătorii binelui care se vede şi ai multului bine pe care nimeni nu îl ştie, ţi s-ar fi şoptit acelaşi nume venerat al octogenarului mitropolit”.

În felul acesta era perceput, de către contemporanii săi, cel care a avut o contribuție majoră în ceea ce privește formarea limbii noastre, a culturii și a spiritualității românești. Același Iorga avea să spună că nu este mai sfânt și mai bun decât mitropolitul Veniamin și nimeni nu a mai ținut cârja de episcop român cu atâta vrednicie și dăruire pentru Biserică. – PS Ignatie, Episcopul Hușilor