Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor a inaugurat marți, 4 noiembrie 2025, Clubul Seniorilor și Centrul Cultural-Educațional, componente ale Așezământului Social „Sfânta Muceniță Chiriachi” Huși, prin care sunt oferite o serie de servicii sociale destinate sprijinirii copiilor, vârstnicilor și persoanelor aflate în dificultate.
Cele două centre oferă posibilitatea derulării unor activități culturale, educative și recreative, destinate atât copiilor și tinerilor, cât și persoanelor vârstnice, care se pot bucura de un cadru prietenos, în care comuniunea și implicarea devin valori vii
Primul popas a fost la Clubul Seniorilor, situat în cartierul Dric II din Huși. Slujba de sfințire a fost oficiată de Părintele Episcop Ignatie, în prezența părinților consilieri de la Centrul Eparhial Huși, a părinților protopopi, a angajaților Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși și a beneficiarilor acestui centru de zi.
În cuvântul său, Ierarhul Hușilor a asociat vârsta senectuții cu starea de bucurie și de bunătate:
Când vorbim de bătrânețe, avem tendința să o asociem cu tristețea, cu singurătatea, cu neputința și boala. Sfânta Scriptură și în special Prorocul David, este cel care face o corespondență între bătrânețe și înțelepciune. Îi vedem pe cei ajunși la senectute că debordează de umor, de bucurie și de foarte multă bunătate. Toate acestea le percep și le sesizează cel mai minunat și autentic cei mici, copiii.
Noi așa ne-am propus, ca acest așezământ social, club dedicat seniorilor, să fie un spațiu al bucuriei, al bunei dispoziții și, desigur un spațiu al comuniunii.
Mă bucur că inaugurăm acest așezământ într-un cadru spiritual, prin rugăciune, la aproape un an de zile de când s-a pornit aici activitatea. Noi nu suntem interesați de festivisme, ci să fim cu adevărat în slujba oamenilor, a credincioșilor și în mod special în slujba celor ce sunteți benenficiari ai acestui centru.
Le mulțumesc foarte mult celor implicați, în primul rând părintelui Vladimir Beregoi, atât pentru slujirea celor mici cât și pentru cele ce le face în slujba bătrânilor, a seniorilor. Părintele Vladimir a gândit acest concept multiplu de servicii de asistență socială pe care le pune în lucrare pentru a se bucura cât mai mulți oameni de ele.
Nu avem nevoie niciunul dintre noi de ceva material, cât de prezența unei persoane, de comuniune, de a simți că cineva ne împărtășește dragoste, atenție și că suntem învăluiți de inima cuiva. Aceasta este deja cea mai mare binecuvântare pentru toți, indiferent de vârstă. Cu toții însetăm după momente de iubire.
Mulțumim și echipei noastre, „Filantropia Ortodoxă” Huși, care muncesc foarte mult, uneori până seara târziu, mai ales pentru proiectele care trebuie puse în mișcare, pe teren, nopțile se transformă în zile.
A urmat apoi sfințirea Centrului Cultural Educațional situat în Huși, strada Alexandru Ioan Cuza, nr.13, destinat copiilor și tinerilor.
În cuvântul său, Părintele Episcop Ignatie a mulțumit Primăriei Municipiului Huși, domnului primar Ioan Ciupilan și Consiliului Local Huși pentru acest parteneriat extraordinar, afirmând că împreună cu autoritățile locale Episcopia se străduiește să vină în întâmpinarea celor ce au foarte mare nevoie. De asemenea, a mulțumit pentru prezență domnului Sorin Prepeliță, directorul Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială Vaslui, și doamnei Mihaela Burcioagă, coordonatoarea Direcției de Asistență Socială a Primăriei Huși:
În fragmentul evanghelic pe care noi l-am citit cu prilejul sfințirii binecuvântării acestui centru cultural educațional pentru copii, ni se face această asociere foarte frumoasă între Împărăția lui Dumnezeu și pruncii, copiii, sufletele nevinovate. Împărăția lui Dumnezeu, în gândirea duhovnicească a Bisericii, înseamnă bucurie, lumină, binecuvântare și evident stare de plenitudine sufletească.
Nu este întâmplătoare această asociere între Împărăția lui Dumnezeu și copii. Când avem un prunc de care noi ne bucurăm foarte mult este ca și cum am avea raiul în prezența noastră. Chipul unui copil este un chip de înger pentru că reflectă în sine foarte multă nevinovăție, căldură și mai presus de toate, o stare desprinsă de grijile acestei lumi. Când vedem un copil zâmbind, bucurându-se, uităm de tot ceea ce ne poate tulbura sufletul, de toate aceste griji care sunt ca un carusel în care intrăm și parcă nu ne mai oprim.
De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a mulțumit, pentru tot efortul depus și calitatea serviciilor sociale oferite, doamnelor Diana Darie, coordonatoarea Clubului Seniorilor și Cătălina Iosif, asistent social, precum și doamnei Elisabeta Irimiea, coordonatoarea Centrului Cultural-Educațional.
La rândul său, părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, a amintit de spiritul care îi animă pe cei ce lucrează în cadrul Asociației:
Acum șapte ani ne gândeam să dezvoltăm în Episcopia Hușilor o Asociație care să fie suflet, bucurie și binecuvântare pentru copiii și bătrânii din județul Vaslui. Și iată au trecut mai bine de șapte ani de când, în fiecare an, pe filele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși se înscriu multe experiențe frumoase și multă lume care ne-a ajutat pe parcurs să dezvoltăm servicii care i-au crescut mari pe cei mici, iar celor care sunt de vârsta a treia, să le ștergem lacrima de pe obraz prin servicii de calitate.
Am căutat să le oferim o șansă copiilor cărora le-am udat rădăcina ca să se dezvolte și să crească mari, și bătrânilor cărora acolo, în singurătatea lor, le-am umplut golul prin prezența îngrijitorului la domiciliu, prin prezența asistentului social, prin prezența omului de bine care a căutat să deschidă poarta închisă și ușa casei care demult nu era căutată decât de mâinile singurătății unui bătrân.
Ne uităm pe sigla Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși și vom vedea că în mijlocul ei este Crucea, dragostea lui Hristos care se revarsă prin mâinile întinse ale Bisericii și ale oamenilor de bine care încearcă să ajungă la fiecare copil și bătrân care au nevoie de sprijinul concret al Bisericii.
Mă bucur tare mult că aici în municipiul Huși am găsit deschidere din partea Consiliului Local și în mod special din partea domnului primar Ioan Ciupilan care a înțeles că Biserica, pe lângă lucrarea frumoasă de slujire pe care o face în Sfântul Altar, are și menirea de a-l sluji pe aproapele acasă sau acolo unde omul are nevoie.
Prin Asociația Filantropia Ortodoxă Huși nu se livrează servicii, ci se fac servicii pentru oameni. Noi vom merge mai departe pe aceeași idee, de a ajuta și de a face ceva concret, iar nu doar de a bifa ceva.



