În data de 29 mai, în duminica a V-a după Paști, Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor va sfinți biserica cu hramurile „Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Sfințit Mc. Corneliu Sutașul” din parohia Corni-Albești, comuna Albești, Protopopiatul Huși, ctitorie a Preasfinției Sale.
În data de 09 iulie 2011 au început lucrările de construcție și pictură a noii biserici, construcția turnului clopotniță și achiziționarea de clopote noi, toate desfășurându-se până în anul 2016.
Biserica a fost închinată „Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință” și „Sfântului Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul”. Această biserică s-a construit la inițiativa și de către Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, născut în acest sat, în fosta biserică primind Taina Sfântului Botez și unde a învățat taina dreptei credințe, primind chemarea lui Dumnezeu să ne fie slujitorul și misionarul Său. Actuala biserică s-a construit pe locul vechii biserici cu hramul „Sf. Gheorghe”, ridicată între anii 1893 – 1899, fără nici un plan arhitectural și de rezistență, de aceea vitregiile celor două războaie și cutremurele din 1940, 1977 și 1986 au distrus-o definitiv.
Slavă cu mulțumire și recunoștință lui Dumnezeu, Care toate le lucrează spre mântuirea sufletelor noastre, pentru această mare realizare!