Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri de la Centrul Eparhial din Huși și părinții protopopi din Eparhie.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a explicat care a fost motivația interioară supremă pentru care martirii au avut tăria să înfrunte moartea, în loc să se dezică de viața în Hristos:

«Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui» (Romani 6, 5)

Starea de mucenicie, capacitatea cuiva de a-și da viaţa în numele iubirii pentru Hristos rămân o taină, ceva de neînţeles pentru noi, cei care ne trăim credinţa într-o manieră mediocră.

Probabil că în mintea celor care, poate din curiozitate, au citit vieţi sau biografii ale sfinţilor martiri, s-a născut întrebarea: Cum a fost posibil ca cineva să sufere atât de mult chinuri fizice sau să-și dea viaţa pentru Hristos?

Noi capitulăm atât de ușor, la cea mai mică bătaie de vânt, dacă ne este pusă în pericol viaţa, statutul nostru social, poziţia pe care o ocupăm. Din nefericire, suntem în stare să ne degradăm din punct de vedere spiritual, să ne comportăm dezumanizant, numai ca să nu cumva cineva să ne pericliteze sau să clatine poziţia pe care o ocupăm.

Istoria umanităţii este plină de asemenea oameni, mici la suflet, care, pentru o funcţie sau pentru interesele lor personale, sunt în stare, în mod malefic, să calce pe cadavre - adică nimic nu mai contează pentru ei. De ce? Pentru că egoismul este cel care îl hrănește și îl desfigurează în așa fel pe om, încât el nu mai conștientizează că, prin faptele lui, asistă la propria lui aneantizare spirituală.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și-a dat viaţa pentru Hristos, în primul rând pentru că avea iubire faţă de El, iar în al doilea rând, pentru că această iubire izvora din energia Învierii lui Hristos. Trăia până în cele mai adânci fibre ale fiinţei sale convingerea că moartea nu este ultima realitate a acestei vieţi, nu este punctul terminus al acestei vieţi, ci că, după ea, prin biruinţa lui Hristos asupra morţii și asupra păcatului, există o realitate mult mai deplină decât cea pe care o trăim noi acum.

În felul acesta, martirii Bisericii mergeau la moarte ca la nuntă – așa cum se exprima frumos un teolog român. Iar Sfântul Nicolae Cabasila ne spune că martirii mergeau la moarte nu atât din curaj, cât din iubirea lor faţă de Hristos.

Așa cum știm cu toţii, unde este iubire, este și curaj. Orice obstacol ar apărea în viaţa noastră, nu există niciun fel de probabilitate să nu îl depășim. Iubirea trece dincolo de orice; se poate interpune între noi și cel pe care îl iubim.

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, fiind prăznuită într-un context pascal, de bucurie și de lumină, ne ajută să conștientizăm că iubirea îngemănată cu energia Învierii - a biruinţei asupra morţii - fac posibilă această stare de mucenicie. 

Mucenicul este conștient de faptul că nimic nu este mai important decât Cel pe care Îl slujește – Hristos. Nu este o simplă metaforă faptul că pentru ei Hristos este totul – mucenicii trăiesc până în profundul fiinţei lor faptul că, fără Hristos, ei nu-și pot concepe existenţa, nu pot trăi fără El, așa cum un om nu poate trăi fără oxigen, fără hrană sau fără să se hidrateze pentru o perioadă îndelungată de timp.

Mucenicii trăiau în această stare – Hristos era hrana lor, energia, bucuria și iubirea lor – iar toate acestea le confereau o lejeritate în a suporta chinurile la care erau supuși.

Acest lucru îl învăţăm din viaţa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și a tuturor martirilor, viaţă impregnată de iubire și de energia Învierii lui Hristos, energie care conţine în sine faptul că, avându-L pe Acesta în inima noastră, nimic nu poate să ne doboare sau să ne așeze în punctul în care să-L trădăm pe Hristos.

Iubirea, în sine, nu poate conţine niciodată trădare. Trădarea poate să fie conţinută de șmecherie, de superficialitate, de interes meschin, de viclenie și de faptul de a fi un profitor. Cel care are iubire adevărată în sufletul său nu poate niciodată să ia chipul trădătorului, în niciun fel, pentru că această iubire îl va călăuzi, chiar și în momente de poticneală, în momente de maximă suportabilitate a unor situaţii complicate, care ne pot sfâșia sufletul. Iubirea este cea care reface totul.

Să ne dea Domnul această iubire, fiecăruia dintre noi! De fapt, noi primim această iubire în Taina Sfântului Botez. Așa cum prunca Eliana, astăzi botezată, a primit, prin cufundarea de trei ori în apa cristelniţei Botezului, chipul acestei iubiri, prin moarte și învierea la o viaţă nouă, la o realitate nouă, de a aparţine lui Hristos în mod deplin.

Să vină Domnul în inima noastră, cu iubirea Sa și cu energia Învierii Sale!

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe teologul Claudiu Postu, urmând a fi hirotonit preot misionar al Protopopiatului Huși.