Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi, a săvârşit sâmbătă, 17 octombrie 2015, rânduiala punerii pietrei de temelie pentru două biserici noi, în Parohia Oprişiţa din cadrul Protopopiatului Vaslui.
Credincioşii din două localităţi ale judeţului Vaslui vor avea posibilitatea să se roage în propriul locaş de închinăciune, după ce Preasfinţitul Părinte Corneliu a pus piatra de temelie pentru două biserici. După cum ne-a relatat părintele Adrian Chirvasă, protopop al Protopopiatului Vaslui, ierarhul locului a ajuns mai întâi în filia Fântâna Blănarului a Parohiei Oprişiţa, unde a fost aşteptat de soborul de preoţi şi de credincioşi. "Între cei prezenţi, s-a aflat şi un grup de persoane din Germania, condus de domnul Florian Kölbl, care şi-a luat angajamentul că va construi noua biserică începută deja, pentru care a cumpărat şi materialele necesare. După săvârşirea rânduielii de punere a pietrei de temelie, Preasfinţitul Corneliu a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat importanţa unui locaş de cult, mai ales acolo unde credinţa şi biserica sunt vii şi lucrătoare. Ierarhul nostru a arătat cât de important este să ne implicăm în construirea unui altar de închinăciune şi faptul că un ctitor nu este uitat vreodată de Biserică, Dumnezeu fiind cel care îl binecuvântează permanent", a menţionat preotul protopop Adrian Chirvasă.
Biserică nouă, datorită roadelor credinţei
Nemţii care s-au oferit să devină ctitorii locaşului de închinăciune din Fântâna Blănarului, au fost impresionaţi de calitatea umană a tânărului Cătălin Lupu. El provine din acest sat şi a rămas orfan la vârsta de 15 ani , iar de şase luni munceşte în Germania. "Tânărul Cătălin Lupu a aflat de la familia sa că biserica satului a fost avariată de un incendiu şi a povestit grupului de nemţi că doreşte ca din salariul său de o mie de euro, să se implice în renovarea locaşului. Ştiindu-l serios şi responsabil, dar auzind cu câtă durere spunea tânărul că «cel mai important loc din satul său a fost distrus», domnul Florian Kölbl s-a hotărât să ridice o biserică nouă în acest sat. Iată cât de frumos roadele credinţei şi ale Bisericii vii din satul Fântâna Blănarului au adus şansa de a avea în acest cătun, cu doar 30 de familii şi cu acces foarte greu, un locaş de cult nou, frumos, modern şi adecvat vremurilor noastre. Credinţa în Dumnezeu a făcut ca domnul Florian Kölbl, din dragoste de semeni, să facă acest gest şi efort minunat, ca tânărul nostru Cătălin Lupu să aibă un comportament frumos şi responsabil chiar acolo unde nimeni nu îl cunoştea, ca oamenii săraci, dar demni din satul românesc să-şi ţină credinţa şi să se bucure de ea, ca preotul paroh Petru Gafiţa după efortul susţinut în această parohie să se bucure de roadele muncii sale şi ca Preasfinţitul Corneliu, Părintele nostru, să fie cel care se bucură că Dumnezeu la trimis să împlinească lucrarea sfântă şi tainică în aceste ţinuturi", a adăugat părintele protopop Adrian Chirvasă. În aceeaşi zi, Preasfinţitul Corneliu a mers în filia Teişoru din Parohia Oprişiţa pentru punerea pietrei de temelie a unei biserici. Aici, primarul comunei Puşcaşi, Ignat Nicolae şi membrii Consiliului local s-au implicat deja în demararea lucrărilor de construire a noului sfânt altar. Ierarhul locului a ajuns apoi la Mănăstirea Floreşti, unde a sfinţit noile clopote ale mănăstirii.