Alături de Preasfinția Sa au slujit și părintele protopop Iulian Dumitru Ștefan și părintele paroh Daniel Pantea.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre două patimi care pot îmbolnăvi sufletul omului, invidia și calomnia:

În cadrul Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite, sunt rânduite două lecturi biblice. Prima dintre ele este din Cartea Facerii, iar a doua din Pildele lui Solomon. 

Prima lectură biblică are drept intenție duhovnicească faptul de a conștientiza că drumul Postului Mare este o călătorie a omului izgonit din Rai din pricina călcării poruncii pe care Dumnezeu i-a dat-o de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului - adică din cauza faptului că a refuzat iubirea lui Dumnezeu. Destinația noastră este Învierea lui Hristos, cea care ne-a deschis Raiul, care a fost închis sau ca o consecință a păcatului săvârșit de protopărinții noștri Adam și Eva. 

A doua lectură biblică are drept intenție duhovnicească transmiterea unor învățături concrete, care să aibă aplicabilitate în viața noastră. 

«Pizma trezește mânia omului defăimat și el este fără milă în ziua răzbunării. El nu se uită la niciun preț de răscumpărare și chiar când îi vei spori darurile, tot nu se îmblânzește» (Pildele lui Solomon 6, 34-35)

În aceste versete ni se vorbește despre invidie și despre defăimare. Invidia este cea care se hrănește, cum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, din faptele bune ale semenului. Este ca o rugină, ca niște carii care macină, zdruncină și nu dau liniște sufletului nostru. 

Omul invidios este un om suspicios, are întotdeauna tendința păcătoasă de a judeca, de a vedea răul chiar și acolo unde este binele în toată strălucirea lui. Pentru omul invidios, binele este un adevărat scandal, piatră de încercare - nu poate suporta strălucirea binelui. Din acest motiv, el urzește povești, calomnii, care nu au niciun fundament în realitatea concretă. 

Omul defăimat sau calomniat este rănit; din pricina mândriei, reușește foarte greu să gestioneze asemenea situații. Sigur că ele nu sunt simple. Când cineva ne calomniază, spune invenții și neadevăruri despre noi, când ne murdărește identitatea, ne afectează. Însă în Tradiția filocalică a Bisericii noastre, în gândirea profundă a Sfinților Părinți, dacă am fi smeriți nu ne-ar afecta nici calomniile. 

Din păcate, nu reușim să fim imuni la calomnii sau la defăimări. În funcție de sensibilitatea pe care o manifestăm sau de mândria care locuiește în noi, acestea ne pot afecta foarte mult. 

Înțeleptul Solomon ne vorbește de faptul că omul defăimat ajunge în punctul în care i se amplifică mânia când cineva îl invidiază; cel defăimat se comportă ca un om fără de milă în fața celui care invidiază. Oricât ai încerca sa-i intri în voie celui care este defăimat, când primește invidie și răutate din partea semenului, nu-l vei putea îndupleca. Amândoi dau dovadă de suflete bolnave, atinse de aceste patimi atât de subțiri ale sufletului, dar care ne zdruncină foarte mult și ne destabilizează spiritual.

Perioada Postului Mare este și una în care trebuie să lucrăm la îndreptarea noastră și să vedem care ne sunt hibele, care ne sunt patimile care ne locuiesc. Dacă suntem cinstiți și privim în conștiința noastră ca într-o oglindă, vom vedea că avem foarte multe lucruri de reparat la sufletul nostru, pentru că sunt multe buruieni pe care le cultivăm - buruienile patimilor. 

Am adus în atenție doar cele două patimi - invidia și calomnia sau defăimarea. Poate reflectăm asupra lor, la remediul pe care ni-l oferă Părinții Bisericii. 

Așa cum la o boală trupească există un tratament, la fel și pentru bolile sufletești, pentru patimi, există niște remedii. Invidia se vindecă prin cultivarea dragostei față de cel care este mai bun decât noi. E greu, nu e simplu, dar gradual, dacă muncim cu mintea noastră și vom cere și ajutorul lui Dumnezeu, harul Lui pentru a lucra în viața noastră, vom reuși să dezrădăcinăm invidia din sufletul nostru și să căutăm, cât putem, să ne bucurăm de ceea ce se întâmplă frumos și bine, în viața celui de lângă noi.

Calomnia, defăimarea, se vindecă în primul rând prin diminuarea, până în punctul extincției, a faptului de a judeca. Dacă vom lucra la acest aspect, vor reuși să extirpăm, să facem o incizie în sufletul nostru și să smulgem și această patimă. 

Hristos vindecătorul și Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, să ne dea puterea ca atunci când aceste patimi se năpustesc asupra noastră, să nu le primim în viața noastră.