Zi de zi, timp de două săptămâni, Caravana „Dar de Crăciun”, a Episcopiei Hușilor, merge spre casele copiilor din cele mai modeste localități ale județului Vaslui. Micuții s-au bucurat de întâlnirea cu echipa Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, de colinde și de darurile primite personal de la „ajutoarele” lui Moș Crăciun.
Caravana „Dar de Crăciun” a ajuns zilele trecute și în localitățile Boușori, Valea Siliștei, Șerbotești, Popești, Chircești, Pribești, Satu Nou – Solești, din Protopopiatul Vaslui; Trestiana, Grivița, Odaia Bursucani, Docani, din Protopopiatul Bârlad; și Bobești, Plopi, Averești, Armășeni, Bunești, din Protopopiatul Huși.
Continuăm, zilnic, să ne îndreptăm spre casele copiilor identificați de preoții parohi, dăruindu-le haine de iarnă, ghetuțe noi, lenjerie de corp, căciuli și dulciuri, a menționat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.
Anul acesta se derulează a V-a ediție a programului prin care Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor, împreună cu oameni cu suflet mare, fac tot posibilul să aducă bucurie celor care, de prea multe ori, nu găsesc motive să zâmbească.
Familiile vizitate în perioada Crăciunului sunt atent selectate de preoții parohi din Eparhia Hușilor, din satele cele mai izolate, unde nevoile de zi cu zi apasă pe umerii împovărați ai oamenilor.