Iubitorii de muzică veche și de muzică bizantină au avut ocazia să participe, sâmbătă 11 octombrie 2025, la Vaslui, și duminică 12 octombrie la Bârlad, la concertul „Cântări psaltice și laice de altădată", organizat de Episcopia Hușilor și Asociația „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”.
Invitați speciali au fost membrii formației vocal-instrumentale Trei Parale.
Evenimentele au fost parte a proiectului mai larg „Arhiereul Nectarie Frimu între muzica sacră și muzica laică".
Prima reprezentație a avut loc sâmbătă la Sala Centrului de Afaceri din Vaslui. iar duminica, 12 octombrie la Teatrul "Victor Ion Popa" din Bârlad.
Au interpretat cântări Grupul Psaltic "Sf. M. Mc. Chiriachi" al Catedralei Episcopale din Huși, Grupul Psaltic al Seminarului Teologic Ortodox "Sf. Ioan Gură de Aur" din Huși, Grupul Psaltic "Sf. M. Mc. Chiriachi" Junior și formația Trei Parale.
Recitalurile au fost moderate de părinții consilieri eparhiali Marian Rugină și Eduard Irimiea.
„Grupurile au abordat un repertoriu laic și sacru ce aparține hușeanului Nectarie Frimu. Sursele repertoriului se găsesc în lucrarea „Anthologie sau floarealegire de cântări bisericeşti”, retipărită zilele acestea la editura Horeb, precum și în manuscrisul 181 din Fondul de Manuscrise al Arhivei Naționale din Iași.
Aceste concerte au încununat activitățile pedagogice, muzicologice și liturgice destinate iubitorilor de artă psaltică din județul Vaslui și au oferit o perspectivă publicului vasluian asupra Arhiereului Nectarie Frimu, un veritabil psalt și cărturar al secolului al XIX-lea, fiu duhovnicesc al Episcopiei Hușilor.
Mulțumim Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopiei Hușilor, protopopiatelor Vaslui, Bârlad, Huși, Seminarului Teologic Ortodox "Sf. Ioan Gură de Aur", parohiilor și mănăstirilor din Eparhie, preoților, voluntarilor și iubitorilor de cultură și muzică psaltică pentru susținerea acestui proiect”, a menționat arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu, coordonatorul Asociației „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”.



