În după-amiaza Duminicii Intrării Domnului în Ierusalim, 9 aprilie 2023, a avut loc, în Catedrala Episcopală din Huși, în contextul „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română, concertul psaltic prepascal „Iată, Mirele vine!”, organizat cu binecuvântarea și în prezența Părintelui Episcop Ignatie.
Concertul a fost susținut de grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, dirijat de diaconul Vlad Mironescu.
Între piesele muzicale prezente în program s-au numărat și compoziții aflate în manuscris, ale psalților care au activat, în trecut, în Episcopia Hușilor.
La finalul concertului, în cuvântul său, Părintele Episcop Ignatie i-a îndemnat pe cei prezenți spre o stare de vigilență duhovnicească, specifică perioadei Săptămânii Pătimirilor:
Această săptămână, foarte specială din punct de vedere liturgic, debutează cu un îndemn la priveghere și vigilență. Starea de vigilență este surprinsă în troparul care se cântă în primele trei zile din Săptămâna Mare – „Iată Mirele vine, și fericită e sluga pe care o va afla priveghind”.
Ceea ce ne lipsește nouă, celor care trăim în era mediilor digitale, este tocmai atenția (vigilența) – în termeni filocalici, starea de trezvie sau capacitatea de a fi neptici în nevoința noastră duhovnicească.
Această săptămână este una extrem de profundă – Domnul Hristos pătimește pentru fiecare dintre noi, ne dezvăluie dragostea Sa, este răstignit și înviază pentru noi. Nu vom putea înțelege acestea și nu ni le vom putea asuma, dacă nu avem această stare de atenție (trezvie).
Acest lucru nu presupune numai o anumită formă de perspicacitate (intuiție specială), ci mai ales capacitatea de a intra în duhul a ceea ce ne oferă, din punct de vedere liturgic, slujbele din această săptămână. Să luăm din profunzimea lor și să simțim că ne hrănim, cu adevărat, din punct de vedere spiritual. Dacă acestea sunt cele care vor trezi foamea pentru Hristos, atunci știm de ce venim la Biserică.