În după-amiaza zilei de sâmbătă, 21 decembrie 2019, la Vaslui, a avut loc un concert de colinde susținut de Coralele „Fantasia” de la Vaslui și „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.
Evenimentul a avut loc la biserica „Sfântul Ioan” din Vaslui și s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.
La finalul recitalului de excepție susținut de cele două formații corale, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre frumusețea și autenticitatea colindelor și le-a mulțumit colindătorilor pentru atmosfera creată:
„Aceste corale au reușit să ne plaseze, spiritual vorbind, în atmosfera de lumină și foarte multă bucurie a Crăciunului.
De ce ne sunt dragi colindele, iar când le ascultăm parcă ne topim in ele? Nu numai că sunt legate de copilărie, ci toate colindele exprimă niște adevăruri într-un mod foarte simplu și direct, așa cum este sufletul fiecărui copilaș.
Cred că ne sunt dragi colindele pentru că exprimă adevărul într-un mod foarte simplu și clar”.
De asemenea, Ierarhul Hușilor i-a colindat pe cei prezenți și i-a îndemnat să încurajeze tradiția frumopasă a colindatului:
„În momentul în care colindele vor ajunge numai pe scenă și vor fi toate armonizate, vor dispărea colindătorii.
Vă îndemn să nu ne rezumăm la colinde doar în biserică și în sălile de spectacol. Sufletul care nu mai colindă, îmbătrânește”.
Evenimentul a fost organizat de Primăria municipiului Vaslui în colaborare cu Parohia „Sfântul Ioan” Vaslui.