Grupul Psaltic „Sf. M. Mc. Chiriachi” Junior, coordonat de părintele arhidiacon Cosmin-Vlăduț Mironescu, a obținut premiul special la concursul de colinde inedite, organizat de Fundația Culturală TerrArmonia, al cărei președinte este solistul de muzică populară prof. univ. dr. Ioan Bocșa.
Concursul de colinde s-a desfășurat în cadrul proiectului „Izvoare, atunci și acum. Colinda tradițională în zone etnografice ale Moldovei”, realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).
Scopul acestui concurs este recuperarea colindelor tradiționale vechi din zona Moldovei, și promovarea acestora într-o manieră inedită, atractivă, interactivă, fundamentată științific și adaptată la tehnologia actuală.
Colindul interpretat de Grupul Psaltic de copii „Sf. M. Mc. Chiriachi” se numește „Prin cel cer, prin celui cer”. Colindul a fost cules de domnii Adăscăliței Vasile și Cireș Lucia, în anul 1972, din comuna Berezeni, județul Vaslui.