În zilele de 28 şi 29 octombrie 2015, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a hotărât:

  1. Înscrierea în calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Cuvios Gheorghe Mărturisitorul din Drama cu ziua de prăznuire la 4 noiembrie;
  2. Declararea, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a anului 2017 ca Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română;
  3. Actualizarea de către parohii a pomelnicelor cuprinzând eroii creştin-ortodocşi (ai Războiului de independenţă, ai celor două războaie mondiale – atât pe frontul de vest, cât şi de est, ai închisorilor comuniste, ai Revoluţiei din decembrie 1989), care sunt pomeniţi la sărbătoarea Înălţării Domnului – Ziua Eroilor;
  4. Extinderea la nivel naţional, începând cu anul 2016, a Programului Sănătate pentru sate, desfăşurat cu succes în lunile septembrie-octombrie 2015 ca proiect pilot la nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor.
A fost apreciată activitatea ierarhilor şi clericilor din diaspora română pentru păstrarea credinţei ortodoxe, dar şi a identităţii etnice româneşti.
 
Biroul de Presă al Patriarhiei Române