Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii Catedralei Episcopale din Huşi, au fost prăznuiţi într-un mod deosebit la Huşi, sâmbătă, 29 iunie 2019, în ziua dedicată lor de Biserică.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, alături de PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, de PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de PS Părinte Antonie, Episcop de Bălți, din Mitropolia Basarabiei, și de PS Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi alcătuit din părinţi consilieri, protopopi şi stareţi ai mănăstirilor din eparhie.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul „Dignus est”, al preoţilor din Eparhia Huşilor.
După citirea Sfintei Evanghelii, PS Atanasie de Bogdania a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat mărturisirea credinţei făcută de Sfinţii Apostoli:
„Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt cei care au schimbat lumea, cei care au încreştinat Europa. Evanghelia ne vorbeşte despre mărturia lui Petru, mărturie ce vine ca urmare a întrebării puse de Domnul: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” Aceeaşi întrebare ne-o pune şi nouă Domnul, la fiecare Liturghie, în viaţa şi trăirea noastră: Cine credeţi că sunt Eu?
Noi am vrea ca Domnul să fie făcător de minuni în viaţa noastră, şi este, vă spun! Am vrea ca Domnul să fie vindecător şi aducător de sănătate, şi este cu adevărat! Am vrea ca Domnul să ne îndeplinească toate dorinţele, şi El le împlineşte cu adevărat! Dar Domnul asteaptă de la noi ceva mai mult. Domnul se face pe Sine Fiu al Omului, aşteptând ca omul să-L recunoască ca Fiu al lui Dumnezeu şi adevărat Împărat.
Dumnezeu ne dă viaţă tuturor prin Sfântul Lui Trup şi Sânge, care ni se dă la fiecare Sfântă Liturghie. Cu toţi dorim să avem sănătate, bucurie şi să ni se împlinească cererile. Însă Domnul îl fericeşte pe Petru pentru altceva, pentru faptul că a găsit Viaţa şi a preamărit-o. Să-L regăsim pe Hristos în inimile noastre, să ne golim de tot ce este patimă, răutate, invidie, de tot ce ne desparte de Biserică şi de Hristos. Să căutăm să ne apropiem mai des de Sfintele Taine, cu râvnă şi cu multă dragoste.”
De asemenea, adresându-se preoţilor, PS Atanasie a afirmat: „Aveţi misiunea deosebită să schimbaţi lumea cu o bucată de pâine şi cu un potir de vin! Să schimbaţi inimile oamenilor, să schimbaţi sufletele tinerilor care sunt în căutarea veşniciei şi nu o găsesc în lume şi în societate!”
La momentul cuvenit din cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului.
După momentul împărtăşirii preoţilor, Părintele Episcop Lucian al Caransebeşului a adresat, în cuvântul său, mulţumiri, Părintelui Episcop Ignatie, pentru invitaţia de a veni la Huşi, evidenţiind totodată faptul că acest an este unul comemorativ, deoarece, în urmă cu 70 de ani, ambele Episcopii, a Huşilor şi a Caransebeşului, erau desfiinţate abuziv de regimul ateu comunist:
„La Huşi, ierarhi, preoţi si diaconi, din Răsărit şi Apus, ne-am reunit ca, împreună, să-i pomenim şi să-i cinstim pe cei ce au propovăduit Evanghelia lui Hristos, atât în Răsăritul cât şi în Apusul Europei.
Venim din Episcopia Caransebeşului, din Banatul de munte, cu multă dragoste, aici la Huşi, să-i comemorăm împreună, la Liturghie, pe cei doi episcopi martiri, Grigorie Leu şi Veniamin Nistor. Regimul comunist, în urmă cu 70 de ani, prin acelaşi act, a desfiinţat două eparhii istorice, Eparhia Huşilor şi a Caransebeşului. În februarie 1949 cele două eparhii, din estul şi vestul României, au fost desfiinţate abuziv. Cei doi episcopi trebuiau să plece în altă parte. Grigorie Leu nu a mai apucat să plece. Episcopul Veniamin Nistor a fost obligat să plece, cu domiciliu forţat, în Alba Iulia. Astfel, în acest an comemorativ, Episcopiile noastre îi pomenesc şi îi cinstesc pe cei doi episcopi martiri, Grigorie şi Veniamin.”
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie al Huşilor a descris, pe scurt, profilul spiritual, paradigmatic, al Sfinţilor ocrotitori ai Catedralei din Huşi:
„Noi venim la slujbă să devenim oameni frumoşi, oameni buni, care să ne aprofundăm mai mult credinţa. Îi avem ca modele pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Sfântul Petru este paradigma omului plin de efervescenţă, plin de foarte multă fervoare pentru Dumnezeu. Acesta este cuvântul ce concentrează personalitatea Sfântului Apostol Petru: efervescenţă, dinamism, un om proaspăt, foarte viu şi foarte sincer.
Sfântul Apostol Pavel este paradigma, modelul, celui care este foarte inteligent, însă are nevoie de evidenţe. Cea mai frumoasă evidenţă care i s-a descoperit Sfântului Pavel, pe drumul Damascului, a fost însuşi Hristos. Nu a mai putut, după acea întâlnire, care i-a schimbat radical viaţa şi l-a pus într-un alt mod de gândire, să-L mai nege pe Hristos, Care este evidenţa prin excelenţă. (...)
Asistăm şi astăzi la o anumită tendinţă de a-L prigoni pe Hristos, de a-L smulge pe Dumnezeu din viaţa publică, tendinţă în care ideologiile seculariste vor să ne dizloce din rădăcinile pe care le avem şi care formează identitatea noastră de creştini ortodocşi şi de români.”
Totodată, Ierarhul Huşilor a mulţumit, cu intensă dragoste, ierarhilor care au cinstit, cu prezenţa lor, sărbătoarea Episcopiei Huşilor. Pentru că de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, îşi cinsteşte ocrotitorul ceresc, Părintele Episcop Ignatie i-a oferit, în dar, din partea clerului şi credincioşilor, o icoană a Sfintei Mari Muceniţe Chiriachi.
Să refacem unitatea neamului nostru românesc!
Un moment deosebit, care a încununat sărbătoarea hramului, a fost oferirea, de către PS Antonie, Episcopul de Bălţi, a unei candele care să ardă, în Catedrala Episcopală din Huşi, pentru unitatea neamului românesc:
„Obişnuim să lăsăm câte o candelă în Eparhiile pe care le vizităm, care să ardă pentru unitatea neamului românesc. Dăruim această candelă, din partea Basarabiei, să ardă aici, la Huşi, pentru unitatea neamului nostru. Dumnezeu a făcut neamurile să fie unite. Întunericul şi forţele rele le dezbină. Deocamdată suntem separaţi, dar lăsăm candela aici să ardă pentru unitatea neamului românesc. Să refacem unitatea neamului nostru românesc!”
Toţi credincioşii prezenţi au primit, la plecare, în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi pentru pomenirea ctitorilor, câte un pachet cu mâncare, iar copiii, îngheţată.
foto credit: Silviu Cluci