Mântuitorul Hristos este Cel care aduce linişte, lumină, pace şi bucurie în viaţa noastră, aşa cum nimeni, niciodată, nu ne poate dărui.

De aceea, îndemnăm pe toţi credincioşii Eparhiei Huşilor să intensifice rugăciunea şi postul, ca prime măsuri de sporire a lucidităţii, discenământului şi aşezării sufleteşti cu care este absolut necesar să gestionăm această perioadă în care ne aflăm.

În istoria Bisericii găsim numeroase mărturii ale binefacerilor rugăciunii în comun şi a sporirii solidarităţii între creştini în situaţii de criză similare.

În acest sens, vă îndemnăm părinteşte ca zilnic să includeţi în programul personal de rugăciune Acatistul Bunei Vestiri, pentru întărirea în credinţă, pentru vindecarea celor bolnavi şi pentru sprijinul celor care acordă asistență medicală.

În acest context, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis miercuri, 11 martie 2020, către toate eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române, o rugăciune specială pentru încetarea noii epidemii, pe care preoţii o vor include în cadrul fiecărei slujbe:

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ești bogat în milă și, cu purtarea Ta de grijă cea înțeleaptă, ocârmuiești viața noastră, ascultă rugăciunea noastră, primește pocăința noastră pentru păcate, oprește noua boală molipsitoare (noua epidemie), precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David. Cel ce ești Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, dăruiește însănătoșire celor cuprinși de boală, ridicându-i grabnic din patul durerii, ca să Te slăvească pe Tine, Mântuitorul cel Milostiv, iar pe cei sănătoși îi ocrotește de orice boală. Binecuvintează, întărește și păzește, Doamne, cu harul Tău, pe toți cei care, cu iubire de oameni și jertfelnicie, îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale. Îndepărtează toată boala și suferinţa din popor și ne învață să prețuim viața și sănătatea ca daruri ale Tale. Dăruiește-ne, Dumnezeule, pacea Ta şi umple inimile noastre de credință neclintită în ocrotirea Ta, de nădejde în ajutorul Tău și de dragoste față de Tine și de aproapele. Că al Tău este a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Totodată, este absolut necesar să respectaţi măsurile dispuse de autoritățile publice şi să colaboraţi cu acestea în vederea prevenirii şi diminuării răspândirii acestui virus, iar informaţiile să fie luate numai din surse oficiale.

Următoarele norme de igienă sunt esenţiale:

  1. Spălați-vă des pe mâini;
  2. Evitați contactul cu persoane care suferă de infecții respiratorii acute;
  3. Nu vă atingeți ochii, nasul şi gura, dacă nu aveţi mâinile igienizate;
  4. Acoperiți-vă gura și nasul când strănutați sau tușiți;
  5. Nu luați medicamente antivirale şi nici antibiotice fără prescripţia medicului;
  6. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
  7. Folosiţi masca de protecție numai dacă suspectați că sunteți răciţi sau sunteţi în apropierea unor oameni bolnavi;

Suntem alături de toţi oamenii în vârstă, de tinerii şi copiii, de personalul medical, de autorităţile diplomatice şi de părinţii episcopi şi preoţii români din Italia, şi îi purtăm în rugăciunile noastre.

Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, să îi vindece pe cei bolnavi şi să ne dăruiască tuturor linişte şi lumină în suflet.

Biroul de presă al Episcopiei Huşilor