Municipiul Vaslui va fi în ziua de 25 august a.c. gazda Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Eparhia Hușilor, eveniment care se va desfășura cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.

Întâlnirea, aflată la ediţia I, este organizată de Episcopia Hușilor şi Asociația Tinerilor Ortodocși Vaslui, în colaborare cu Consiliul Judeţean Vaslui, având ca obiective principale: promovarea modelelor creștin-ortodoxe, formarea tinerilor și facilitarea dialogului între ei, precum şi întărirea conştiinţei şi unităţii ca neam.

Programul zilei este unul foarte bogat în activități:

06.00-9.00: Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, la biserica „Adormirea Maicii Domnului”;

09.00-10.00: Primirea Participanţior şi deschiderea oficială la Teatrul de Vară;

10.00-12.30: Teatrul de Vară: Conferinţa: „Unitate, libertate și responsabilitate în viața tinerilor – Tânărul între esență și aparență” – conferențiar Pr. Prof. Constantin Necula;

14.00-16.00: Şcoala generală „Constantin Parfene”: Ateliere de comunicare pe baza temei Conferinței;

16.00-17.00: Marşul Tineretului pe traseul: Liceul „Mihail Kogălniceanu” – Muzeul Judeţean Vaslui – Centrul Civic – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - str. Nicolae Iorga – Parcul Copou;

17.00-18.30: Parcul Copou: Spectacol tradiţional.

         La acest eveniment sunt așteptați toţi tinerii din Vaslui şi împrejurimi, la care se vor adăuga 500 de tineri de pe tot cuprinsul Episcopiei Hușilor.