Municipiul Vaslui va fi, în zilele de vineri, 23 august, și sâmbătă, 24 august 2024, gazda ediției a VI-a a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Eparhia Hușilor, eveniment care se va desfășura cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Vaslui (ITOV), aflată la a șasea ediție, va reuni, la Vaslui, sute de tineri de pe tot cuprinsul Eparhiei. Aproximativ 100 de voluntari se vor implica în buna organizare a evenimentului, pe parcursul celor două zile.
Participanții vor beneficia de un program complex, cu manifestări cultural-educative (conferința susținută de Mircea Bravo și Bunica Lenuța din Chinteni; ateliere tematice în Parcul Copou) și artistice (concert tradițional). Întregul eveniment va avea tema: „Mă simt totuși singur, deși am mii de prieteni virtuali. Biserica – spațiul prieteniilor sănătoase și durabile”.
Deschiderea oficială ITOV 2024 va avea loc în după-amiaza zilei de vineri, la ora 17.00, în Parcul Copou, Vaslui.
În dimineața zilei de sâmbătă, începând cu ora 09.00, în Parcul Copou va avea loc Conferința susținută de Mircea Bravo și Bunica Lenuța din Chinteni, (intrarea liberă). Conferința va fi transmisă live pe pagina www.facebook.com/episcopiahusilor.ro.
Atelierele tematice se vor desfășura tot în parcul Copou, începând cu ora 13.00.
Evenimentul este organizat de Episcopia Hușilor și Asociația Tinerilor Ortodocși Vaslui, prin Protopopiatul Vaslui, fiind cofinanțat de Consiliul Județean Vaslui.
Parteneri media ITOV 2024:, Trinitas TV, Radio Trinitas, Basilica.ro, Ziarul Lumina, episcopiahusilor.ro